Sursă foto. stiridecluj.ro

Un bărbat în vârstă de 19 ani, din Satu Mare, a fost surprins pe Autostrada A3, tronsonul Câmpia Turzii – Nădășelu, circulând cu o viteză de 238 km/h în data de 11 decembrie, în jurul orei 12:30.

Polițiștii au încercat să oprească autovehiculul prin semnalizarea regulamentară, dar șoferul nu a respectat indicațiile, continuând să conducă. Un echipaj de poliție a început o urmărire a vehiculului, însă nu a reușit să-l oprească. Pe durata urmăririi, șoferul a utilizat banda de urgență pentru a depăși alte vehicule.

Cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Satu Mare, conducătorul auto a fost identificat și ulterior invitat la sediul biroului, unde s-a prezentat mai târziu în cursul după-amiezii.

Tânărul a primit o amendă contravențională în valoare totală de 4.785 de lei, iar permisul său de conducere a fost reținut pentru o perioadă de 240 de zile, în vederea suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Testele cu aparatele drugtest și etilotest au indicat rezultate negative.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.