Duminică, Ucraina, care foloseşte Starlink pentru comunicaţii militare în războiul său cu Rusia, a declarat că trupele ruseşti folosesc Starlink în zonele ocupate.

„Contrabandă din ţări terţe”, a spus Andrii Iusov, când a fost întrebat cum au obţinut forţele ruseşti dispozitivele. „Utilizarea a crescut pe linia frontului”, a spus el.

Forţele ruseşti folosesc terminalele prin satelit pentru internet de mare viteză produse de SpaceX, compania lui Elon Musk, pentru a coordona atacuri în părţile ocupate ale Ucrainei. Andrii Iusov a declarat că se lucrează în prezent pentru a împiedica acest lucru.

Întrebat dacă Ucraina încearcă să oprească utilizarea de către Rusia a terminalelor, Iusov a declarat: „Da, se lucrează”.

Terminalele Starlink, care oferă o conexiune la internet de mare viteză, au fost trimise de urgenţă pentru a ajuta Ucraina după invazia Rusiei din 2022 şi au fost vitale pentru comunicaţiile de pe câmpul de luptă al Kievului.

Starlink spune că nu face afaceri de niciun fel cu guvernul sau cu armata Rusiei. Compania a declarat pe 8 februarie că terminalele sale nu erau active în Rusia şi că SpaceX nu a vândut sau comercializat niciodată serviciul în Rusia şi nici nu a livrat echipamente în locaţii din Rusia.

Luni, Kremlinul a declarat că terminalele nu au fost certificate pentru a fi utilizate în Rusia şi nici nu au fost furnizate oficial acesteia şi, prin urmare, nu pot fi folosite.

 

„Contrabandă din ţări terţe”, a spus Iusov, când a fost întrebat cum obţineau forţele ruseşti dispozitivele.

„Utilizarea a crescut pe linia frontului”, a spus el.

Ucraina, care foloseşte Starlink pentru comunicaţii militare în războiul său cu Rusia, a declarat duminică că trupele ruseşti foloseau Starlink în zonele ocupate, în timp ce războiul pe scară largă cu Rusia se apropie de pragul de doi ani.