Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu a solicitat, marţi seară, conducerii companiei Metrorex să îi prezinte, cu celeritate, un raport privind cauzele accidentului produs între două trenuri de metrou.

”După finalizarea anchetei AGIFER, îmi doresc ca managementul profesionist al acestei companii să ia măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete! Conducerea Metrorex este selectată în baza legislaţiei privind guvernanţa corporativă, ceea ce cu atât mai mult obligă compania să aibă ca principale preocupări siguranţa şi corecta informare a cetăţenilor”, a declarat Sorin Grindeanu.

Două trenuri de metrou s-au ciocnit uşor, marţi seară, în staţia Timpuri Noi din Capitală, după ce o garnitură a intrat pe linia ocupată deja de cealaltă. Metrorex a transmis că nu sunt victime. ”Trenurile s-au atins cu cuplele”, au precizat reprezentanţii Metrorex. Aceştia au arătat că au fost sesizate organele de investigare a evenimentelor feroviare – AGIFER, AFER, COSU.