Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a declarat în emisiunea Actualitatea, cu Tudor Mușat, că nu intenționează să candideze la alegerile pentru Primăria Generală în 2024 pentru că mai are proiecte de finalizat la primăria de sector. Pe de altă parte, acesta a spus că își dorește un primar general care să nu mai blocheze proiectele.
Întrebat dacă se gândește la o candidatură pentru Primăria Generală, Robert Negoiță a precizat, nu, nu, clar nu! Avem de finalizat proiecte la Sector 3, dar sper să am de a face cu un primar general care să nu mai blocheze proeictele primăriilor de sector. Cea mai mare problemă a Bucureștiului astăzi și nu trebuie să faci cine știe ce studii complexe este traficul și poluarea. Sursa poluării este tot din trafic. Trebuie să facem front comun cu toții să rezolvăm această problemă. Pasajele pe care le-am făcut la ieșire din București, către Constanța ne arată studiile de impact, înseamnă peste 2 milioane de ore petrecute mai puțin în trafic tocmai datorită acelor investiții minore. Peste 8000 de tone de otravă sunt mai puține în aer tocmai că nu mai stăm în trafic acolo să consumăm peste 4.000 de tone de combustibil în plus”.
Robert Negoiță l-a acuzat în schimb pe primarul general Nicușor Dan că blochează investițiile pe care dorește să le realizeze în Sectorul 3:
„Spunea până acum că nu mă lasă să fac pasajele de pe Mihai Bravu că nu avem PUZ. Zace documentația de PUZ pe masa lui de mai bine de două luni. Îl dăm în judecată evident. I-am făcut prealabilă deja Unde este onestitatea, unde este cinstea, bunele intenții? Semnează PUZ-urile, că le ai pe birou”.