Sursă foto: servuscluj.ro

Primăria comunei Florești a depus pentru avizare proiectul de sistematizare a intersecției dintre strada Dumitru Tăuțan și DN1. Conform primarului Bogdan Pivariu, acest proiect abordează o parte extrem de importantă din lucrările de infrastructură de amploare din zona „Terra” și străzile Dumitru Tăuțan, Dumitru Mocanu, Petuniei și Dumitru Mocanu 2 (noua stradă ce va fi creată).

Potrivit propunerilor din proiect, intersecția D. Tăuțan – DN va fi reorganizată prin integrarea Străzii Morii, prin semaforizare și crearea unei benzi de mijloc pentru facilitarea virajului la stânga în ambele direcții, asigurând condiții sporite de siguranță.

În forma modernizată, strada D. Tăuțan va dispune de 4 benzi de circulație: o bandă de intrare din DN, o bandă de ieșire spre stânga în direcția Gilău și două benzi spre dreapta.

„Lucrările pe acest șantier continuă cu finalizarea conectării rețelelor de apă potabilă și canalizare menajeră de pe D. Tăuțan cu D. Mocanu 2 și va începe execuția noului trotuar de pe partea stanga, (pe strada D. Tăuțan spre DN și D. Mocanu2). Săptămâna viitoare va fi finalizată tratarea rețelei de colectare a apelor pluviale în zonă, și se va trece la frezări și turnarea de covor asfaltic final pe strada D. Tăuțan.

1.740 metri liniari de trotuare noi vor fi înființate numai pe străzile din această zonă, în timp ce etapa în care intră de săptămâna viitoare strada D. Mocanu2 include pe lângă lucrări la trotuare, și cele la rețelele de iluminat public, curenți slabi, canalizare pluvială, respectiv menajeră”, a declarat primarul Pivariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.