”Investiţiile în infrastructura rutieră şi feroviară sunt vitale pentru dezvoltarea unui judeţ. Compania Naţională de Investiţii Rutiere va lansa licitaţia pentru studiul de fezabilitate pentru Drumul Expres Bucureşti-Giurgiu”, a scris, luni seară, pe Facebook, Dan Motreanu.

Preşedintele PNL Giurgiu precizează că lungimea drumului de mare viteză va fi de 55 de kilometri, valoarea proiectului fiind de 300 de milioane de euro. Proiectul este inclus în Planul Investiţional în infrastructura de Transport 2020-2030.

”În prezent, se poate ajunge cu maşina de la Bucureşti la Giurgiu folosind DN 5, care tranzitează mai multe localităţi din judeţul Giurgiu. Viteza maximă admisă pentru maşini este de 120 de kilometri pe oră pe drumurile expres, 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E) şi 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri. De asemenea, lucrările pentru redeschiderea liniei de tren directe Bucureşti-Giurgiu s-au efectuat în proporţie de 95%”, a mai scris Motreanu.

Acesta precizează că este un proiect la care ţine şi pentru care a pledat.

”Este un proiect la care ţin şi pentru realizarea căruia am pledat pe lângă Guvernul României, împreună cu parlamentarii PNL Giurgiu, Alexandru Andrei, Gabriela Horga şi Toma Petcu. Contractul a fost semnat în decembrie 2020, când Ministerul Transporturilor era condus de un reprezentant al PNL.  În prezent se poate circula cu trenul între Bucureşti şi Giurgiu trecând prin Videle, adică un traseu de 118 kilometri, în loc de 74 de kilometri, cât era ruta directă. Un drum durează între două ore şi 40 de minute şi patru ore, în funcţie de tipul trenulului şi de durata de aşteptare în Videle”, a mai transmis Dan Motreanu.