„Prin aprobarea priorităţilor bugetare ale Parlamentului European, am deblocat o situaţie dificilă pentru legislativul european şi am demonstrat că un român poate gestiona situaţiile cele mai dificile şi genera consens la nivel european. Prin votul obţinut, începem practic negocierile directe cu reprezentanţii Consiliului UE şi ai Comisiei Europene privind sumele care urmează să fie alocate fiecărui domeniu. Priorităţile noastre sunt clare şi sunt complementare cu cele pe care le au românii, mai exact finanţarea suplimentară a agriculturii, sprijinirea educaţiei şi a sănătăţii, dezvoltarea infrastructurii, susţinerea inovaţiei şi noilor tehnologii sau a domeniului apărării”, a explicat negociatorul-şef al Parlamentului European, europarlamentarul social-democrat Victor Negrescu, conform comunicatului de presă al PSD.
„În mod particular, aş sublinia faptul că pentru România sunt de interes solicitările făcute de Parlamentul European pentru includerea finanţării pentru aderarea completă a ţării noastre la zona de liberă circulaţie, sprijinirea transferului pensiilor şi beneficiilor sociale dobândite de români în afara ţării, crearea unui Plan European pentru Educaţie din care să finanţăm învăţământul şi formarea continuă, şi să preîntâmpinăm abandonul şcolar, sau realocarea fondurilor europene necheltuite către beneficiarii care au demonstrat o capacitate de absorbţie ridicată”, a continuat Negrescu.
„Nu în ultimul rând, sunt bucuros de sprijinul primit din partea colegilor mei pentru suplimentarea fondurilor pentru sănătate în vederea creării unui program prin care tratamentele şi aparatura medicală de ultimă generaţie să ajungă în toate statele membre pentru a asigura servicii de calitate şi la preţuri accesibile pentru toţi pacienţii europeni”, a conchis eurodeputatul PSD.
Un element important al documentului aprobat de legislativul european este legat de dimensiunea transversală a criteriului social în propunerile de finanţare şi legislative, ceea ce ar permite României să primească un sprijin suplimentar pentru reducerea disparităţilor cu celelalte state membre. Nu în ultimul rând, eurodeputatul român Victor Negrescu a reuşit includerea unor referinţe puternice la sprijinul necesar pentru dezvoltarea mediului rural, sprijinirea fermierilor, dar şi a producţiei în Uniunea Europeană prin promovarea autonomiei strategice.