Comisarul Elisa Ferreira a precizat că România intră în cel de-al treilea exerciţiu financiar, ea menţionând că „fiecare rundă a fost marcată de creştere economică şi de o îmbunătăţire substanţială a nivelului de viaţă”. 

 

„Venitul a crescut de la 40 la sută din media europeană în 2006, chiar înaintea aderării la Uniunea Europeană, la 74 la sută în 2021. Cele mai recente cifre, de anul trecut, estimează deja peste 77 la sută din media europeană. Cu alte cuvinte, diferenţa dintre media europeană şi venitul per capita din România a fost înjumătăţită. Deci este un progres masiv. Politica de Coeziune a jucat un rol important în această recuperare, confirmându-şi astfel rolul”, a afirmat comisarul european Elisa Ferreira. 

 

Ea a declarat că s-au înregistrat progrese masive în România, dar că mai este mult de muncă pentru a reduce decalajele dintre Bucureşti şi alte regiuni ale ţării. 

 

„Ambiţia este să facem mai mult şi mai bine. Această ambiţie nu poate să dispară. Această convergenţă trebuie să devină realitate în interiorul ţării pentru binele României şi al tuturor românilor, oriunde ar locui ei. Oraşul capitală, Bucureşti, are un venit pe cap de locuitor care este aproape de două ori mai mare decât media europeană. Deci este o realizare minunată. Dar sunt regiuni precum Vaslui unde venitul pe cap de locuitor este o treime din media europeană. Adică, o diferenţă de şase ori între Bucureşti şi regiunile mai puţin prospere”, a precizat comisarul Elisa Ferreira.

 

Ea a recunoscut că diferenţele dintre regiuni devin „mai vizibile şi mai riscante” în timpul crizelor.

 

Ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Marius Budăi, şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, au participat luni la Iaşi la evenimentul de lansare a Politicii de Coeziune 2021-2027, la care au fost prezenţi şi comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, şi comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit.

 

Evenimentul a durat câteva ore şi s-a desfăşurat la Palatul Culturii din Iaşi, în prezenţa oficialităţilor ieşene, dar şi a unor şefi de instituţii din alte judeţe ale Moldovei.