Categorii
Tehnolgie

Peste 2.500 de participanți din 26 țări au luat parte la How To Web 2023

Conferința How to Web 2023 a fost locul de întâlnire pentru peste 2.500 de participanți din 26 țări care s-au reunit în București pe 4 și 5 octombrie pentru a descoperi cele mai bune practici din industrie.

Din totalul de peste 2.500 de participanți, organizatorii estimează că peste 20% sunt din afara României, numărul fiind într-o continuă creștere față de anii precedenți.

Au participat peste 350 de startup-uri, 150 de investitori europeni și peste 60 de experți globali care au vorbit pe scenă, de la companii precum Warner Bros, Discovery, Google DeepMind, Atomico, Paddle, Seedcamp.

Printre aceștia se numără autorul american Ryan Singer, investitori de la fonduri de investiții europene sau fondatori de startup-uri unicorn precum Hristo Borisov, fondator Payhawk și Mada Seghete, co-fondator Branch.

Cine este câștigătorul Spotlight 2023

Din peste 300 de startup-uri est-europene înscrise, 40 au participat în programul Spotlight și 6 dintre acestea au reușit să intre în marea finală a competiției pentru premiul-investiție de 880.000 euro.

Startup-urile finaliste, care au urcat pe scena principală a evenimentului au fost ClientZen (România), Vaqat (Polonia), RepsMate (România), Collabwriting (Serbia), Salesforge (Lituania) și Bluedot (Ucraina).

Collabwriting este câștigătorul marelui premiu-investiție, de 880.000 de euro. Start-up-ul din Serbia oferă o extensie de browser simplă, care facilitează partajarea conținutului din online.

CITEȘTE ȘI: Druid a lansat Victor, un chatbot specializat în servicii financiare

MONEY BUZZ | ȘTIRI BUSINESSȘTIRI ECONOMICE | ȘTIRI FINANCIARE |