Incidentul a avut loc la sfârşitul lui ianuarie.
Lisa Archbold tocmai urcase la bordul unui avion care asigura o legătură de la Salt Lake City la San Francisco, când o însoţitoare de bord a luat-o de o parte, spune ea, înainte de zbor, deoarece tricoul pe care-l purta lăsa să se ghicească forma sânilor şi sfârcurilor.
”Însoţitoarea de bord i-a spus că, atunci când pasagerii poartă haine ofensatoare sau dezvăluitoare, politica oficială a Delta este să-i excludă de la zboruri”, a declarat avocata sa, Gloria Allred, în faţa presei, la Los Angeles, denunţând un comportamernt ”discriminatoriu”.
Pentru a putea rămâne la bord, această femeie în vârstă de 38 de ani a fost nevoită să-şi pună o haină peste tricou.
”Am fost luată ca ţintă şi umilită”, a declarat joi Archbold, detaliind cum însoţitoarea de bord a convocat-o şi a scos-o din avion în faţa celorlalţi pasageri.
”Neputinţa era mai rea ca umilirea”, a dat ea asigurări.
În loc să depună o plângere, această femeie DJ a cerut o întâlnire cu patronul Delta, pentru a-i cere modificarea unei politici pe care o consideră discriminatorie.
În această logică, ”ce va face delta pentru tinerele mai mici de 18 ani?”, a ironizat avocata.
”La ce vârstă trebuie să se asigure tânăra că nu i se văd sfârcurile sub tricou?”, a continuat ea.
”După ultimele ştiri, talibanii nu conduc Delta”, a conchis ea.
”SÂNII NU SUNT ARME DE RĂZBOI”
”Pasagerii bărbaţi nu sunt obligaţi să-şi acopere tricourile cu o cămaşă sau o haină”, a continuat avocata.
”Ei nu sunt obligaţi nici să poarte sutien pentru a se îmbarca sau a rămâne la bordul unui avion, iar femeile nu ar trebui să fie obligate să poarte” sutiene, a sublniat ea.
Potrivit avocatei, cadrul american de reglementare autorizează companiile aeriene să excludă un pasager de pe un zbor numai dacă reprezintă un risc la adresa securităţii avionului sau pasagerilor.
Însă nu acesta a fost cazul lui Archbold.
”Nici sânii săi şi nici ai vreunei alte femei nu au încercat niciodată să preia controlul unui avion”, a declarat ea.
”Sânii nu sunt arme de război şi nu este o crimă ca o femeie sau o fată să-i aibă”, a conchis ea.
Delta, contactată de AFP, a anunţat că a prezentat ”scuze” acestei cliente.