Sursă foto: servuscluj.ro

Duminică seara, o femeie a fost implicată într-un accident rutier în localitatea Câțcău, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat. Din nefericire, femeia a rămas captivă în vehicul și a necesitat intervenția echipajelor de pompieri. A fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

„La intervenție au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD, iar echipajele operative au găsit un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. În interior se afla o femeie încarcerată, conștientă.

Aceasta a fost extrasă în siguranță de către salvatori și predată echipajelor medicale. În cele din urmă, victima a fost transportată la spital. Ulterior, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat ISU Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.