Sursă foto: stiridecluj.ro

Hotelul Melody a fost vândut către Fundația Sapientia, care susține Universitatea Sapienția și este finanțată de statul ungar.

Centrul Tradițiilor Transilvane din cadrul Universității Sapienția va fi găzduit în hotel, iar acolo vor fi organizate cursuri de dansuri populare. Prețul de vânzare al imobilului, care este un monument istoric, nu este cunoscut. Conform legii, imobilul ar fi putut fi cumpărat de către Primăria municipiului Cluj-Napoca, Consiliul Județean Cluj sau Ministerul Culturii. Potrivit Legii 422 din 2001, monumentele istorice deținute de persoane fizice sau juridice private pot fi vândute numai sub exercitarea dreptului de preempțiune al statului român, iar vânzarea în absența acestui drept este considerată nulă.

Foștii proprietari au fost obligați să informeze statul și să permită acestuia să cumpere proprietatea, dar acest lucru nu s-a întâmplat. În fostul hotel ar fi putut fi mutate instituții de cultură ale statului român, care în prezent își desfășoară activitatea în condiții improprii.

În 2012, proprietarul a încercat să vândă Hotelul Melody. Prețul era atunci de 4,8 milioane de euro și ajungea la 6.000.000 de euro cu TVA, o sumă considerată puțin cam mare de către experți. Clădirea fusese evaluată în 2008 la 3 milioane de euro.

Marius Trif, care a devenit proprietar al hotelului în 1990 (decedat între timp), a primit de-a lungul anilor mai multe oferte, dar nu a cedat tentației. În 2003, firma care deține City Plaza a dorit să achiziționeze imobilul cu 1,8 milioane de euro, urmată de oferta de 2,5 milioane de euro făcută de Ion Tiriac în 2004. De asemenea, în 2005, OTP Bank a dorit să cumpere clădirea cu 3 milioane de euro pentru a o transforma într-o bancă.

Cea mai mare ofertă, de 4 milioane de euro, a fost vehiculată în 2008, când Ministerul Culturii a dorit să achiziționeze Hotelul Melody pentru a muta acolo Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT).

Hotelul a fost deschis în anii ’50 și a fost primul bar de noapte cu muzică jazz din perioada postbelică a Clujului. Inițial, în locul acestui hotel existau două clădiri: sediul biroului fiscal al orașului – ulterior berăria „Fiskus” – și hotelul „Pannonia”.

Clădirea în care se află în prezent Hotelul Melody a fost reconstruită în 1890 de către Gabor Nagy, după planurile lui Antal Oriold și Benedek Endstrasser. Inițial, era cunoscută sub numele de Hotel Central, iar printre oaspeți se numărau compozitorii Brahms și Franz Liszt.

În perioada interbelică, în clădire funcționa Societatea Surorilor Sociale, iar la etajul al doilea era amenajată o mică capelă. După naționalizare, în clădire s-a deschis un cămin studentesc și restaurantul „Pescarus”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.