Nicolae Ciucă nu exclude posibilitatea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale din partea PNL şi le cere fair-play din partea partenerilor de Coaliţiei.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a declarat vineri, la la Regionala OFL Sud-Vest, că nu pot să spună oamenilor că ”trecem printr-o situaţie de criză, trecem printr-o situaţie economică dificilă, printr-o criză energetică, avem război la graniţă. avem război în Orientul Mijlociu” şi să se comporte ca nişte copii, aruncându-şi vorbe de la unii la alţi, pe orgolii care de cele mai multe ori nu-şi au nici rostul.
”Am fost şi suntem la guvernare, peste puţine zile se împlinesc doi ani într-o coaliţie, o coaliţie cu PSD şi UDMR şi din vara acestui an doar cu PSD. Este adevărat că există această competiţie, această luptă politică această bătălie politică. (..) Există această confruntare politică istorică şi există şi partea aceasta de guvernare pe care o împărţim de doi ani de zile şi aşteptarea ca fiecare dintre noi să respecte regulile jocului politic astfel încât să putem să ne îndeplinim programul de guvernare. Cel puţin Partidul Naţional Liberal asta a făcut şi asta va face şi de aici înainte, îşi va da toată silinţa priceperea şi energia să asigure stabilitatea politică a ţării şi guvernarea”, a spus Ciucă.
Preşedintele PNL arătat că toate aceste chestiuni care se livrează în spaţiul public, că ei au mărit pensiile că a fost idea lor să facă nu ştiu ce lucru. să ia nu ştiu ce decizie, fac parte din jocul politic pe care este convins că cetăţenii uneori îl înţeleg alteori şi de cele mai multe ori îl dezaprobă.
”Cetăţenii aşteaptă de la noi seriozitatea aceea a actului de guvernare, seriozitatea aceea de a decidenţilor politici prin care văd că într-adevăr facem lucruri pentru ei. Nu putem să spunem oamenilor, trecem printr-o situaţie de criză, trecem printr-o situaţie economică dificilă, printr-o criză energetică, avem război la graniţă. avem război în Orientul Mijlociu şi noi ne comportăm ca nişte copii, aruncându-ne vorbe de la unii la alţi, pe orgolii care de cele mai multe ori nu şi-au nici rostul şi nici vreo legătură cu responsabilitatea pe care o avem”, a spus licderul liberal.
”Probabil că mi se va spune nu ai înţeles cum se face politică. Îmi asum să nu înţeleg acest fel de a face politică. Politica noastră a fost cea pe care au descris -o mai devreme colegii mei spunând ce am făcut la guvernare (…) Noi trebuie să mergem şi să le explicăm oamenilor cum am văzut noi rolul Partidului National Liberal la guvernare, cum ne-am raportat noi la cetăţeni, cum ne-am raportat noi la rolul nostru în Uniunea Europeană cum ne-am raportat noi la relaţiile pe care le avem cu partenerii strategici, cum am înţeles noi că trebuie să ne asigurăm toate măsurile pentru securitatea ţării şi pentru siguranţa cetăţenilor, cum am avut curajul să luăm decizii chiar dacă unele dintre ele nu au fost tocmai populare dar ne-au dat garanţia că putem să trecem prin toată această succesiune şi suprapunere de crize şi să vorbim de inclusiv de rezultate economice să vorbim de faptul că România este una dintre puţinele ţări care a reuşit să aibă creştere economică şi nu una mică, că am reuşit să evităm recesiunea şi suntem datori să evităm recesiunea”, a spus Ciucă.
Întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale, Nicolae Ciucă a răspuns ferm: „Nu am lansat în nume personal. A fost o discuție în marja deciziei de la Sinaia, ca PNL să abordeze alegerile cu propriile forțe. Atunci a fost doar o întrebare, noi ne angajăm, dumneavoastră ce faceți? Sunt liderul partidului. E normal să ducem la îndeplinire sarcinile. Nu pot să le cer ceva colegilor și eu să mă dau la o parte”.
Declarațiile lui Ciucă vin în contextul unei atmosfere politice agitate, în care se specula că actualul președinte al PNL ar putea fi unul dintre posibilii candidați la alegerile prezidențiale următoare. Această ipoteză a fost alimentată și de discuțiile din cadrul unei decizii strategice luate la Sinaia, unde s-a pus în discuție modalitatea în care PNL ar trebui să se pregătească pentru scrutinul viitor.
Nicolae Ciucă, având în vedere experiența sa anterioară în funcția de prim-ministru, rămâne un nume important în peisajul politic românesc. Decizia finală privind o eventuală candidatură va fi luată într-un context mai amplu, ținând cont de consultările și discuțiile din interiorul partidului.