Invadatorii ruşi au „înfrăţit” oraşul cecen Groznîi cu Mariupolul, oraş ucrainean distrus de armata Rusiei şi aflat acum sub ocupaţia acesteia. Primarul orașului Groznîi, Has-Magomed Kadîrov, și așa-numitul șef al administrației de ocupație din Mariupol, Oleg Morgun, au semnat un acord „pentru stabilirea relațiilor dintre orașe înfrăţite” și „au făcut schimb de cadouri”, scrie Korespondent, citat de Rador.Invadatorii ruşi au „înfrăţit” Mariupolul. Potrivit documentului semnat, cei doi vor dezvolta cooperarea „în interesul locuitorilor celor două orașe”. „Este planificată stabilirea și dezvoltarea de contacte în domeniul educației, sănătății, culturii, sportului, protecției sociale etc” – se arată în mesajul transmis de presa de propagandă a Rusiei.Amintim că, în urmă cu aproape 30 de ani, în primul război din Cecenia, armata rusă a invadat republica respectivă şi, deoarece în primele luni ale ostilităţilor nu a reușit să ocupe pe cale terestră capitala cecenă, Groznîi, a bombardat sistematic orașul, ucigând mii de civili în doar câteva săptămâni.După o perioadă de asediu și bombardamente intense, în 1995, forțele ruse au reușit să captureze Groznîi.Acţiuni similare ale armatei ruse au avut loc şi în oraşul ucrainean Mariupol, încă de la începutul invaziei declanşate pe 24 februarie 2022. La Mariupol, ruşii au ucis mii de civili şi au distrus oraşul prin bombardamente intense.