Sursă foto: servuscluj.ro

Un incendiu a avut loc în cursul nopții trecute la acoperișul unei locuințe din satul Șoimeni. Echipele de pompieri au intervenit cu mai multe vehicule de intervenție și au reușit să stăvilească răspândirea flăcărilor.

„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au fost solicitați noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care s-a manifestat la acoperișul unei case din localitatea Șoimeni, comuna Vultureni. Apelul de urgență a venit în jurul orei 00:40, iar la fața locului s-au deplasat două autospeciale, alături de autoscară.

Flăcările s-au manifestat la acoperiș pe o suprafață de aproximativ 70 de mp, fiind stinse în limitele găsite. Din fericire, în urma acestui eveniment nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale”, a declarat ISU Cluj.

 Focul, cel mai probabil, a izbucnit din cauza unui coș de fum izolat necorespunzător.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.