Sursă foto: stiridecluj.ro

Marți dimineața, în jurul orei 6, a izbucnit un incendiu la o locuință situată în Valea Fânațelor. Atât acoperișul casei, cât și o anexă gospodărească au fost cuprinse de flăcări, iar cauza presupusă a acestui incident ar fi o priză defectă.

,,Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață la un incendiu care a afectat o casă și o anexă gospodărească în Colonia Valea Fânațelor. Apelul de urgență a venit la ora 6:15, astfel că spre locul solicitării au plecat de urgență două autospeciale cu apă și spumă de mare capacitate, alături de o ambulanță SMURD.

Incendiul a izbucnit inițial la o anexă gospodărească și s-a extins parțial și la o casă de locuit. Intervenția echipajelor noastre a făcut ca flăcările să nu afecteze interiorul casei. Drept urmare, incendiul s-a manifestat la 60 de mp din acoperișul casei.

Pe de altă parte, anexa de 20 mp a fost distrusă în totalitate, inclusiv bunurile din interior, cum ar fi mobilier și electrocasnice”, declară ISU Cluj.

Din fericire, în urma incidentului nu s-au înregistrat victime. Se presupune că acesta a izbucnit din cauza supraîncălzirii unei prize defecte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.