Sursă foto: servuscluj.ro

Lucrările de înlocuire a gazonului de pe Cluj Arena au fost finalizate. Reprezentanții Consiliului Județean Cluj au postat pe rețelele de socializare un videoclip cu stadionul, din care se poate observa că noul gazon este montat în întregime.

Pentru înlocuirea gazonului, a fost creat un consorțiu format din cinci companii specializate în acest domeniu. Etapa finală a lucrărilor, adică montarea noilor rulouri de gazon, a început pe 20 aprilie și a trebuit să fie finalizată în termen de patru zile.

Caracteristicile tehnice ale noului gazon sunt următoarele:

  • Suprafața totală: 7.900 mp
  • Densitate minimă: 98%
  • Grosime: minim 4 cm (1-2 cm strat de sol și 2-3 cm strat vegetal aerian/iarbă)
  • Aclimatizat, cu rădăcini dense și rezistență sporită la trafic intens și iernare
  • Rulourile de gazon sunt instalate pe un substrat nisipos cu utilaje specializate pentru montarea gazonului în role pentru spații sportive.

Noul gazon de pe Cluj Arena va fi inaugurat joi, 27 aprilie 2023, odată cu desfășurarea semifinalei Cupei României, între echipele de fotbal U Cluj și UTA Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.