În ciuda presiunii politice exercitate de fermieri, care au organizat proteste, Moldova permite importurile de cereale din Ucraina vecină, care şi-a pierdut ruta consacrată de export, pe Marea Neagră, după invazia Rusiei.

Cea mai mare parte a volumelor sosite tranzitează spre România, iar fermierii moldoveni au avertizat cu privire la riscul unei lipse de capacitate de stocare pentru recolta lor de cereale din 2023 din cauza importurilor din Ucraina.

„Asociaţia a prezentat propuneri de redirecţionare a tranzitului dinspre Ucraina către mai multe birouri vamale din nordul ţării, precum şi crearea unui coridor vamal special pentru exporturile de cereale şi oleaginoase autohtone”, a precizat asociaţia „Forţa Fermierilor” într-un comunicat.

Şeful asociaţiei, Alexandru Slusari, a declarat pentru Reuters că fermierii au cerut alocarea unui culoar pentru proceduri vamale rapide în cazul cerealelor şi a florii-soarelui moldoveneşti la punctele de trecere de la Giurgiuleşti şi Leuşeni de la graniţa cu România.

Slusari a spus că acest culoar ar trebui să fie controlat în comun de Moldova şi România.

Asociaţia nu a primit un răspuns clar la propunerile sale, a precizat sindicatul într-un comunicat.

Camioanele care transportă cereale stau la coadă în sudul Republicii Moldova timp de cinci-şase zile, în timp ce portul Giurgiuleşti de pe Dunăre funcţionează într-un ritm foarte lent, spune asociaţia.

Moldova exportă în mod tradiţional cereale şi seminţe oleaginoase către România şi Turcia. Recolta sa de grâu din acest an este prognozată să totalizeze 1,2 milioane de tone, 400.000 de tone acoperind nevoile interne.