Într-un proces intentat joi, la o instanţă din San Francisco, avocaţii lui Musk au declarat că miliardarul din sectorul tehnologiei a fost abordat în 2015 de Altman şi cofondatorul OpenAI, Greg Brockman, şi au convenit să formeze un laborator nonprofit care să dezvolte inteligenţa artificială ”în beneficiul umanităţii”. ”

Musk, unul dintre cofondatori OpenAI în 2015, a demisionat din consiliul companiei în 2018, la patru ani după ce a spus că AI ”ar putea fi mai periculoasă decât armele nucleare”.

”Până astăzi, site-ul web al OpenAI Inc. continuă să declare că statutul său este de a se asigura că AGI (inteligenţă artificială generală) aduce beneficii întregii omeniri.”

În realitate, totuşi, OpenAI Inc. a fost transformată într-o filială de facto cu sursă închisă a celei mai mari companii de tehnologie din lume: Microsoft”, se arată în dosarul procesului.

Avocaţii lui Musk au spus în proces că axarea OpenAI pe maximizarea profiturilor pentru Microsoft încalcă acordul.

”În cadrul noului său consiliu, nu doar se dezvoltă, ci chiar se perfecţionează o AGI pentru a maximiza profiturile pentru Microsoft, mai degrabă decât în beneficiul umanităţii”, se arată în dosar.

OpenAI nu a fost disponibilă imediat pentru comentarii. Microsoft a refuzat să comenteze.

Avocaţii lui Musk au spus că procesul a fost depus ”pentru a obliga OpenAI să adere la Acordul de înfiinţare şi să revină la misiunea sa de a dezvolta AGI în beneficiul umanităţii, nu pentru a beneficia personal acuzaţii individuali şi cea mai mare companie de tehnologie din lume”.

Microsoft, care se confruntă cu controlul autorităţilor antitrust din UE cu privire la investiţia sa de 13 miliarde de dolari în OpenAI, a anunţat recent un nou parteneriat cu startupul francez Mistral AI.

Gigantul tehnologic american a declarat luni că investeşte în companie, care este considerată răspunsul Europei la OpenAI, pentru a o ajuta să deblocheze ”noi oportunităţi comerciale” şi să se extindă pe pieţele globale.

Musk vs Altman

Acţiunea în justiţie îi pune pe doi dintre cei mai importanţi lideri tehnologici din lume unul împotriva celuilalt într-un moment de interes extraordinar cu privire la viitorul AI.

De la debutul din noiembrie 2022, chatbotul OpenAI, ChatGPT, a luat lumea cu asalt.

 Instrumentul AI a devenit rapid aplicaţia pentru consumatori cu cea mai rapidă creştere din istorie şi a dat startul lansării chatboturilor rivale de la companii precum Google, parte a grupului Alphabet, şi Microsoft.

Musk, considerat cea mai bogată persoană din lume, conduce producătorul de vehicule electrice Tesla , producătorul de rachete şi sateliţi SpaceX şi a cumpărat X (fosta Twitter) pentru 44 de miliarde de dolari, în octombrie 2022.

El a anunţat recent progresele implanturilor tehnologice de cipuri cerebrale produse de startupul său Neuralink.

Musk a anunţat, de asemenea, debutul propriei sale companii de AI, numită xAI, în iulie anul trecut.

Altman a avut între timp o relaţie dificilă cu OpenAI. A fost concediat brusc din companie în noiembrie anul trecut, într-o mişcare care a trimis unde de şoc în industria tehnologiei. Antreprenorul american – una dintre figurile de frunte în boom-ul AI – s-a întors în firmă câteva zile mai târziu.