Poliția a deschis dosar penal pentru infracțiunea de viol, după ce în noaptea de 5 spre 6 august, o femeie a sesizat Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, la festivalul Untold. Surse au povestit pentru Libertatea că „agresiunea și violul ar fi avut loc în spatele scenei, în zona băilor”. Organizatorii au știut de situație, dar transmit că persoana reclamantă nu a depus plângere.
Peste 420.00 de oameni au participat la festivalul de muzică Untold, în perioada 3-6 august, aflat la cea de-a opta ediție în acest an.
În penultima seară de festival, pe 5 august 2023, o fată, cetățean străin, a acuzat că a fost violată în incinta festivalului Untold din Cluj-Napoca. În plus, conform surselor ziarului, ea ar fi reclamat și o agresiune fizică.
„S-a întâmplat în spatele unei scene”
„Din ce înțelegem, s-a întâmplat în spatele unei scene. Așa am înțeles noi. Ni se pare foarte grav ce s-a întâmplat, dar povestea n-a răsuflat pe nicăieri”, explică pentru Libertatea un reprezentant al forțelor de ordine prezent la festival.
„Fata a sesizat autoritățile noaptea, în jurul orei 00:30. Agresiunea și violul reclamate au avut loc în zona băilor”, adaugă acesta.
IPJ Cluj, răspuns după trei săptămâni: dosar penal pentru viol
Pe 11 august, Jandarmeria Mobilă Cluj a transmis, la solicitarea ziarului, că „efectivele de jandarmi prezente la misiune au fost sesizate cu privire la producerea prezumtivă a unei astfel de fapte” în cadrul festivalului Untold.
Libertatea a adresat o întrebare și către IPJ Cluj pe 6 august, iar răspunsul a venit după mai bine de trei săptămâni. În document, poliția confirmă că a fost înregistrat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol în noaptea de 5 august.
La nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Biroul de Investigații Criminale a fost înregistrat un dosar penal ce vizează infracțiunea de viol. Organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la fapta care s-ar fi produs în data de 05.08.2023, efectuând cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.
IPJ mai transmite că urmărirea penală este nepublică, conform art. 285 din Legea nr.135/2010.
Poliția nu a oferit mai multe detalii despre locul în care ar fi avut loc infracțiunea sau în ce circumstanțe s-ar fi petrecut aceasta.
Ce spun organizatorii Untold
Contactat de Libertatea, Edy Chereji, Chief of Public Affairs Untold, a transmis că în timpul festivalului „am fost informați de către reprezentanții M.A.I. de faptul că o persoană adultă a sesizat o agresiune sexuală și că, conform procedurilor, Poliția a deschis un dosar în vederea soluționării cazului”.
Reprezentanții Untold au adăugat însă că, în aceeași zi, au fost informați că „persoana reclamantă a refuzat să depună plângere și că a refuzat controlul medical de specialitate, care se impune în astfel de cazuri”.
Întrebați ce măsuri concrete iau reprezentanții Untold pentru a preveni situații de agresiune sau abuz sexual, fizic, aceștia au transmis că au fost mii de lucrători MAI la festival, alături de care fac „planul de măsuri menit să ofere siguranța participanților și să minimizeze orice risc”.
Ziarul a întrebat și dacă au mai fost sesizări, de-a lungul celor opt ediții, cu privire la astfel de situații, dar reprezentanții au spus că toate edițiile Untold s-au desfășurat „fără incidente majore”.
Amenzi pentru artiști, pentru organizatori și dosare penale pentru șoferi
Mai mulți artiști au fost amendați cu câte 1.000 de lei, de către Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca, pentru «proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică sau să provoace indignarea cetăţenilor ori să lezeze demnitatea şi onoarea acestora»”, după concertele susținute pe scenele festivalului Untold.
Artiștii sancționați sunt trapperul Gheboasă, rapperul Macanache și membrii trupei Paraziții.
Și organizatorii festivalului Untold au fost amendați de către inspectorii de la ISU Cluj cu suma de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de acces pe stadionul Cluj Arena la concertul Imagine Dragons. Amenda a fost achitată în aceeași zi, au precizat cei de la ISU, potrivit publicației locale Cluj24.
La concertul susținut de trupa americană Imagine Dragons au participat peste 115.000 de oameni, au transmis organizatorii numărul record, dar și dublu față de cel admis de ISU pentru Arena Cluj, de 63.800 de persoane.
40 de dosare de cercetare penală au fost întocmite și de Poliția Rutieră, în trafic, pentru șoferii depistați sub influența substanțelor psihoactive (32), sub influența băuturilor alcoolice (1), pentru conducere fără permis (5) și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, conform IPJ Cluj.
Peste 300 de jandarmi și aproximativ 400 de polițiști au asigurat zilnic „măsurile de ordine publică, investigații criminale, investigarea criminalității economice, rutieră, arme și substanțe periculoase, acțiuni speciale și prevenire”, anunța un comunicat al Prefecturii Județului Cluj alături de MAI în 3 august, înainte de startul festivalului.