Sursă foto: stiridecluj.ro

Doi bărbați au fost reținuți la Cluj sub suspiciunea de trafic de droguri. Unul dintre ei a adus în țară peste 400 de grame de canabis din Spania. Ambii bărbați au fost plasați în arest preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

,,Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj, au documentat activitatea infracțională a două persoane bănuite de trafic internațional de droguri, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, respectiv efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc.

Astfel, cu privire la primul bănuit, din cercetări a reieșit că, în octombrie 2023, acesta ar fi introdus, fără drept, în țară, din Spania, peste 400 de grame de canabis, destinate comercializării cu ocazia organizării unei petreceri tematice.

De asemenea, la data de 28 octombrie a.c., bănuitul ar fi deținut, în locuință, în scopul consumului propriu, aproximativ un gram de canabis”, a declară IPJ Cluj.

Al doilea individ suspectat a fost implicat în vânzarea de droguri, cu prețuri cuprinse între 50 și 500 de lei, conform declarațiilor polițiștilor.

,,Față de cel de-al doilea bănuit s-a reținut că, în perioada ianuarie 2022- mai 2023, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, fără a deține autorizație de la A.N.S.V.S.A., ar fi manipulat și distribuit substanțe psihoactive, din clasa catinonelor, pentru sume cuprinse între 50 și 500 de lei.

Totodată, în perioada mai – octombrie 2023, în mod repetat, ar fi deținut și vândut diferite cantități de droguri de risc și mare risc (canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal)”, transmit autoritățile.

S-au efectuat 7 percheziții la domiciliu în județul Cluj, în urma cărora au fost găsite și confiscate peste 400 de grame de canabis (sub forma de muguri), ascunse în interiorul unui corp de canapea. De asemenea, au fost descoperite 2 pungi conținând substanță cristalină (3-CMC), comprimate de Diazepam, 4 telefoane mobile, un cântar de precizie mare, 3 dispozitive amovibile pentru stocarea datelor, 8.000 de lei și diverse ustensile folosite pentru consumul de droguri, toate prezente urme de substanță.

,,Ieri, 28 octombrie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, respectiv efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc.

În cursul zilei de astăzi, 29 octombrie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Cluj, cu propunere de arestare preventivă a bănuiților, pentru 30 de zile”, a declarat IPJ Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.