Cum a afectat-o pe Andreea Răducan retragerea titlului de campioană la Jocurile Olimpice Sydney, în 2000. Cu 35 de ani în urmă, pășea pentru prima oară într-o sală de gimnastică. Avea doar 4 ani și atunci nimeni nu a anticipat că, în acel moment, a început să se scrie povestea unei mari campioane. O poveste cu reușite și cu eșecuri, cu lacrimi de fericire, dar și de tristețe, cu multe medalii și cu infinită pasiune… Andreea Răducan, gimnastă de talie mondială și una dintre cele mai titrate sportive, a rememorat pentru noi, cu emoție și nostalgie, cea mai frumoasă și intensă perioadă a vieții ei profesionale, dar și satisfacțiile pe care i le aduce rolul de mamă și soție.
Care sunt calitățile necesare pentru a deveni campioană mondială și olimpică? Cât este har și cât muncă? Spune-ne care au fost cele mai fericite momente din cariera ta, dar și cele mai grele!
Har sau talent pot avea mulți copii. Reușita o au însă cei care acceptă provocarea de a înțelege că, fără efort, nu vor putea valorifica talentul pe care l-au primit. Unul dintre motivele pentru care vorbesc cu multă recunoștință despre cariera mea de gimnastă este faptul că am avut puterea de a depăși mereu obstacolele întâlnite pe parcurs și o familie minunată, care să îmi fie mereu alături.
Antrenorii cu care a lucrat Andreea Răducan pe tot parcursul carierei sale au fost cei care cu răbdare și pasiune au văzut și valorificat potențialul pe care l-am avut în acest sport. Și le sunt extrem de recunoscătoare pentru asta. Fiecare element nou învățat la antrenamente și fiecare medalie obținută într-o competiție îmi aduceau fericire, erau, de fapt, împlinirea efortului depus și recunoașterea performanței, prin câștigarea unui nou titlu.
Dar cum viața unui sportiv de performanță nu este doar despre medalii câștigate, au fost și situații care m-au pus la grea încercare. Fie că vorbim despre câte o accidentare care mă scotea din ritm sau nu mă lăsa să-mi fac concursul la maximum de potențial, sau despre momentul delicat de la Jocurile Olimpice Sydney – 2000, când, din cauza unui medicament pentru răceală și gripă, mi-a fost retras titlul de campioană olimpică în finala probei de individual-compus pentru o clipă de neatenție și o vină care nu îmi aparțin.
Cum a afectat-o pe Andreea Răducan retragerea titlului de campioană la Jocurile Olimpice Sydney, în 2000
Dacă tot ai amintit despre această mare nedreptate care ți s-a făcut la Sydney, hai să vorbim puțin despre… reversul medaliei. Bănuiesc că a fost devastator. Cum ai găsit puterea să depășești momentul?
Deși au trecut aproape 23 de ani de la acel eveniment, în continuare vorbesc constant despre acest subiect, care a marcat viața și cariera mea de gimnastă. Sigur, acum povestesc cu mai multă detașare și înțelepciune față de ceea ce am putut trăi și simți la acel moment. Este greu de înțeles și acceptat o situație în care îți este retrasă, pe nedrept, o performanță atât de importantă.
În acea medalie (cea mai importantă din gimnastica artistică) erau visul meu încă de copil, efortul, sacrificiile făcute pe parcursul atâtor ani și un moment unic de împlinire. Și a fost un moment unic. Care însă a durat doar trei zile… Apoi totul s-a năruit și n-am mai înțeles nimic.
„Nici măcar astăzi nu pot să găsesc un motiv real’
Nici măcar astăzi nu pot să găsesc un motiv real pentru care persoanele din comisia care a judecat cazul meu au decis în felul acesta. Deși chiar unii membri ai acestei comisii au încercat să mă liniștească, spunându-mi: „Andreea, știm că ești nevinovată, dar acestea sunt regulile. Reguli pe care nici ei nu le respectaseră. Este extrem de greu să găsești răspuns sau să oferi răspuns atunci când ești nedreptățit. Mult mai greu decât atunci când ai comis o ilegalitate și poate vei găsi cuvintele potrivite pentru a te justifica.
Am găsit puterea de a merge mai departe pentru că, de fapt, nu acesta era finalul carierei mele. Nu se putea termina totul așa pentru mine. Cu toată forța, ambiția și tenacitatea am revenit în sala de antrenament, și următorul an, în 2001, am participat la Campionatul Mondial de la Gent – Belgia, unde am obținut trei medalii de aur și două de bronz, luându-mi astfel revanșa și, mai important, mulțumind în felul meu tuturor pentru încrederea și susținerea acordate în acea perioadă extrem de dificilă pentru mine. Acesta este motivul care m-a făcut să îmi doresc să public și cartea autobiografică „Reversul Medaliei. O experiență reală, un mesaj inspirațional și multă recunoștință.
