Compania de Apă „Someș” a încheiat cu succes extinderea rețelei de canalizare în localitățile Jucu de Sus și Jucu de Mijloc, din comuna Jucu.
„În acest moment suntem în procedura de recepție a acestei investiții finanțate integral din bugetul propriu. După finalizarea acestei etape, circa 90 de noi imobile din Jucu vor fi branșate la canalizarea menajeră, iar cetățenii vor beneficia de un circuit edilitar complet”, a declarat președintele CJ Cluj.
Lucrările de extindere a conductei de canalizare au fost efectuate în cele două localități, pe o lungime totală de 4,67 km. În plus, s-au construit peste 1,1 km de conducte de refulare și cinci noi stații de pompare a apelor uzate (SPAU).
Această investiție, în valoare de aproximativ 4.000.000 de lei, a fost finanțată de Consiliul Județean Cluj din Fondul de Întreținere, Înlocuire și Dezvoltare (IID). Acest fond este alimentat din redevența și impozitul pe profit plătite către Consiliul Județean Cluj de către Compania de Apă „Someș”.