„În şedinţa coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare. Echipa liberală prezentă la şedinţa coaliţiei a susţinut ca în proiectul de buget pe 2024 să se prevadă foarte clar continuarea investiţiilor, întâietate având banii care vor fi alocaţi celor trei mari linii de finanţare: Programul Naţional ”Anghel Saligny”, Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi proiectele derulate prin Compania Naţional de Investiţii (CNI)”, a scris Nicolae Ciucă, luni pe Facebook.

El a mai spus că au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor.

„Am analizat, de asemenea, reorganizarea internă a ministerelor, primele două vizate fiind cel al Agriculturii şi cel al Mediului. Se urmăreşte flexibilizarea proceselor de decizie, pentru ca structurile instituţionale să devină mai eficiente, cheltuind mai puţini bani publici. În acelaşi registru, am discutat despre îmbunătăţirea colectării. Astfel, împreună cu premierul Marcel Ciolacu vom semna şi depune în Parlament un proiect de lege privind combaterea evaziunii fiscale”, a completat Ciucă.