Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că ucrainenii au recucerit, în cadrul contraofensivei, jumătate din teritoriul pe care rușii l-au ocupat inițial, dar se confruntă cu o „luptă foarte grea” pentru a recupera mai mult.Antony Blinken, despre contraofensiva ucraineană
„Au recucerit deja circa 50% din ce le-a fost luat iniţial, dar sunt zile relativ timpurii ale contraofensivei, e greu”, a declarat Blinken, într-un interviu pentru CNN citat de Reuters.Referindu-se la durata războiului, acesta a spus că „încă mai avem în vedere câteva luni”.El a admis că misiunea ucrainenilor de a-și recâștiga teritoriul va fi „o luptă foarte grea”. Pe de altă parte, ucrainenii au echipamentul militar şi antrenamentul oferit de diferite țări.Oficialul american a mai ținut să sublinieze că „obiectivul Rusiei de a şterge Ucraina de pe hartă, de a-i anula independenţa, suveranitatea, de a o subordona a eşuat acum mult timp” și că Rusia „a pierdut deja războiul” dacă e să ne gândim la ce a urmărit să obţină Vladimir Putin.„Spre deosebire de ruşi, ucrainenii luptă pentru pământul lor, pentru viitorul lor, pentru ţara și libertatea lor”, a mai declarat secretarul american de stat Antony Blinken.Putin: Contraofensiva ucrainenilor a eșuat
Declarațiile oficialului american vin în contextul în care Vladimir Putin a susținut, într-o discuție cu președintele belarus Aleksandr Lukașenko, faptul că ofensiva ucraineană a eșuat.„Nu există nicio contraofensivă”, a declarat Lukaşenko, potrivit agenţiilor de presă ruseşti. Însă Putin i-a replicat: „Ea există, dar a eşuat”.Marți, generalul american Mark Milley, șeful Statului Major Întrunit al SUA, a declarat că ofensiva ucraineană e „departe de a fi un eşec”, dar va fi lungă, dură şi sângeroasă.