”Voi vorbi despre bugetul pe care Ministerul Justiţiei îl va propune în perioada următoare pentru că 2024 cu siguranţă este un an atipic, un an cu 4 rânduri de alegeri într-un context geo-politic complicat, însă obiectivul pe care MJ îl are este să avem o justiţie eficientă, să continuăm investiţiile pe care le-am  început şi să demarăm altele noi. Avem această obligaţie, faţă de fiecare cetăţean, ca justiţia să fie un serviciu public eficient şi performant. Dacă în 2023 am avut ctredite bugetare de 3.174.000 lei, propunerea pe 2024 este să avem credite bugetare de 3. 420.000 lei, puţin mai mult ca anul trecut. De asemenea, de la 4.600.000 credite de angajament pe  2023 dorim 5.610.000 pe 2024 credite de angajament. Aceste uşoare majorări pentru 2024 sunt absolut necesare pentru dezvoltarea sistemului de justiţie”, a declarat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă, sâmbătă.

 

Gorghiu s-a referit şi la construcţia de penitenciare noi în România.

 

”Avem în proiectul de buget, pentru  prima dată în 2024 investiţia multianuală prin care construim două noi penitenciare în România, după mulţi ani, unul în judeţul Buzău şi am reuşit în săptămâna acesta  să semnăm contractul de începere a lucrărilor şi încă unul în judeţul Prahova unde vom avea  regim de maximă siguranţă şi închis”, a declarat Alina Gorghiu.

 

Ministrul Justiţiei a precizat că cu bani din PNRR se vor construi noi instanţe şi că în buget au fost cuprinşi şi bani pentru onorariile avocaţilor din oficiu.

 

”De asemenea, în bugetul anului următor am prins cheltuieli pentru construirea în judeţele Alba, Buzău, Galaţi şi se va adăuga cel mai sigur a patra instanţă, sedii de  instanţe noi construire din PNRR pentru care avem alocate 211 milioane lei, termenul este trimestrul II din 2026. De asemenea, am prins ca in fiecare am o sumă relevantă pentru onorariile avocaţilor din oficiu, sume necesare pentru cei care nu îşi permit să aibă avocaţi în instanţele româneşti şi vă asigur că este un număr relevant de cetăţeni. Anul trecut am avut peste 200.000 de români care nu îşi permit avocat în instanţă. 205.000 lei alocate pentru avocaţii din instanţă, pentru actele de procedură”, a mai spus Alina Gorghiu.