Sursă foto: stiridecluj.ro

La mall-ul VIVO din Cluj Napoca, inspectorii OPC Cluj au desfășurat o operațiune de control în zona food-court, soldată cu sancțiuni semnificative. Cinci restaurante au fost sancționate cu suspendarea activității, iar echipa de control a aplicat 25 de amenzi contravenționale în valoare totală de 335.000 de lei.

Acțiunea de control, desfășurată la data de 4 ianuarie 2023, a avut ca temă principală verificarea respectării prevederilor legale în ceea ce privește informarea consumatorilor despre posibile substanțe alergene. Aceasta a fost inițiată ca urmare a unei reclamații cu privire la nedeclararea acestor substanțe către consumatori.

Sancțiunile aplicate de echipa de control sunt:

25 de amenzi contravenționale în cuantum de 335.000 de lei;
16 avertismente;
Oprirea definitivă de la comercializare a produselor alimentare neconforme în valoare de aproximativ 15.000 de lei;
Doi operatori economici au decis oprirea voluntară a activității până la remedierea deficiențelor constatate;
Oprirea temporară a prestării serviciilor pentru trei operatori economici până la remedierea deficiențelor (La Casa Ristorante Pizzeria Pane Dolce SRL, JFK Burger RD SRL, Lunch Box SRL).

Principalele nereguli constatate sunt:

Prezența unei cantități semnificative de excremente de rozătoare în spațiul de depozitare al făinii;
Folosirea unor vitrine frigorifice neigienizate, cu praf în exces, rugină, chedere rupte și corpuri străine;
Comercializarea produselor cu data limită de consum/data durabilității minimale depășită;
Depozitarea direct pe paviment a băuturilor răcoritoare și apelor minerale;
Comercializarea produselor cu ambalaje deteriorate;
Folosirea vitrinelor frigorifice destinate băuturilor pentru depozitarea produselor alimentare;
Lipsa menționării alergenilor și a declarației nutriționale la toate preparatele expuse spre comercializare;
Comercializarea produselor cu modificări organoleptice;
Afișarea unei liste incomplete a ingredientelor;
Folosirea materiilor prime cu arsuri de congelare în exces;
Schimbarea stării termice a materiilor prime și semipreparate;
Nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.