Sursă foto: stiridecluj.ro

La Cluj, un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost victima unui jaf comis de doi indivizi în vârstă de 34 și 19 ani, originari din comunele Cășeiu și Unguraș.

Biroul de Investigații Criminale a emis o ordonanță de reținere pentru o perioadă de 24 de ore în cazul celor doi bărbați, cu vârstele de 34 și 19 ani, ambii provenind din localitățile Cășeiu și Unguraș.

„Din activitățile investigativ-operative, polițiștii au stabilit că la data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 23.10, bărbatul 34 de ani, purtând o mască chirurgicală și fiind însoțit de tânărul de 19 ani, ar fi pătruns într-un imobil situat în Cluj-Napoca, unde locuiește un bărbat de 72 de ani, iar prin amenințări la adresa acestuia ar fi sustras un portmoneu în care se afla suma de 400 de lei, precum și un card bancar.

Ulterior, în data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 05.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că, în jurul orei 05.05, în timp ce se afla în locuința din Cluj-Napoca, a observat o persoană de sex masculin care a pus mâna pe clanța ușii de acces în imobil. În momentul în care a ieșit afara pentru a vedea despre ce este vorba, a observat că sunt doi bărbați în fața imobilului, iar unul dintre aceștia a pretins că este de la salubritate.

După acest moment, cele două persoane au fugit imediat din fața imobilului.

În baza celor sesizate, cu sprijinul informațiilor furnizate de apelant, polițiștii au reușit depistarea celor două persoane bănuite, în Piața Timotei Cipariu din municipiu.

Astfel, în cadrul anchetei s-a constatat că este vorba despre cei doi bănuiți care ar fi sustras bunurile persoanei de 72 de ani, menționate mai sus”, declară IPJ Cluj.

Pe baza dovezilor colectate, la data de 11 noiembrie, polițiștii au decis reținerea celor doi pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior, în data de 12 noiembrie, Judecătoria Cluj-Napoca a hotărât arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul bărbatului în vârstă de 34 de ani, iar pentru tânărul de 19 ani a fost dispusă măsura arestului la domiciliu pentru aceeași perioadă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.