Telekom Romania Mobile își propune să combată stereotipurile și ideile fixe legate de produsele si serviciile din industria de telecomunicații și anunță noi oferte comerciale care simplifică și îmbunătățesc experiența clienților.

Începând din această toamnă, Telekom Romania Mobile oferă românilor ”MOBIL PUR ȘI SIMPLU”, continuând să își susțină angajamentul luat față de clienți.

„MOBIL PUR ȘI SIMPLU subliniază viziunea noastră de a sparge tiparele din industria telecomunicațiilor și de a face tehnologia mobilă accesibilă tuturor românilor. Mă bucur să fac parte din această schimbare, pe o piață atât de competitivă precum cea românească”, a spus Charalampos Mazarakis, Chief Executive Officer Telekom Romania Mobile.

Oferta comercială face 5G accesibil oricui, oferind conectivitate atât la cartelă cât și la abonament, de la doar 5 euro. Oferta de toamnă aduce în prim-plan abonamentele Nelimitat cu roaming inclus și telefoane 5G la prețuri convenabile, inclusiv noua generație de smartphone-uri T Phone 5G, potrivite oricărui buget. Clienții persoane juridice beneficiază de oferte atractive adaptate nevoilor lor de business.

De asemenea, la cartela Telekom clienții primesc un voucher de 50 de euro la reîncărcări totale de 15 euro efectuate în perioada campaniei (13 septembrie 2023 – 7 noiembrie 2023), pentru achiziția de telefoane 5G.

În plus, toți clienții Telekom Romania Mobile persoane fizice, pot primi premii atractive în aplicația MyAccount: telefoane 5G, vouchere de cumpărături în valoare de 500 lei la diferiți parteneri și discount-uri speciale. Detaliile complete ale campaniei pot fi regăsite la adresa: https://mobile.telekom.ro/mobilpursisimplu/.

Campania #FaraIdeiFixe, prin care Telekom Romania Mobile își lansează noua filozofie de brand, ne prezintă poveștile a trei dintre românii care, prin activitatea lor, definesc ce înseamnă să combați ideile fixe și să reușești – Arian Notrețu, un tânăr de 18 ani, care după ce și-a pierdut piciorul la vârsta de 10 ani, a ajuns campion la triatlon și înot; Alexandra Mircea, un medic stomatolog care a sfidat preconcepția conform căreia educația dentară nu poate să se facă și pe internet, ci doar în cabinet și Lorelei Bratu, un influencer care iese din tiparele de frumusețe, devenind un model de urmat pentru multe femei.