La Reșița s-a desfășurat, la finalul acestei săptămâni, conferința județeană de alegeri a conducerii organizației Forța Dreptei din Caraș-Severin, eveniment organizat la Palatul Cultural din Reșița.
Întreaga manifestare s-a bucurat de prezența președintelui Forța Dreptei din Românie, fostul premier al statului Ludovic Orban, cel care s-a declarat mulțumit de performanțele reușite într-un timp relativ scurt de conducerea interimară, până astăzi, a partidului din Banatul de Munte.
Forța Dreptei, prin vocea lui Orban, a făcut un apel la toți liberalii dezamăgiți de ultimele evenimente de pe scena politică pentru a face front comun la seria de alegeri care va începe pe 9 iunie.
La Teatrul de Vest, pe scena unde, cel mai adesea, sunt puse în scenă drame dar și comedii din cele mai hazlii, au urcat cu texte bine nuanțate și reprezentanții celor două formațiuni din teritoriu, USR – Andrei Plujar, respectiv PMP – Lucian Voina, alături de care Forța Dreptei alcătuiește Alianța Dreapta Unită din Caraș-Severin.
Cu un discurs care îl recomandă drept un viitor lider politic ce poate crea surprize din cele mai interesante pe eșichier, Hadrian Popescu a primit votul de confirmare în funcția de președinte la partidul creat de Ludovic Orban din Caraș-Severin din partea colegilor și a entuziasmat prin verbul său suflarea pomișorilor verzi prezentă în sală, cea care, de-acum, a prins rădăcină și își așteaptă roadele în perioada ce va urma.
Infuzie în Forță de tineret…
După cum ne-a transmis președintele Tineretului Forța Dreptei Caraș-Severin, Paul Legezeu, în cadrul organizației județene Forța Dreptei se regăsesc nu mai puțin de 120 de tineri, fapt ce l-a surprins chiar și pe liderul tinerilor din Forța Dreptei de la nivel național, Cristian Opriș. De altfel, pentru rezultatele din teritoriu, Legezeu a primit și recunoașterea la nivel național, devenind vicepreședinte al Tineretului Forța Dreptei din România.
Directorul Grațian Dobre deschide lista consilierilor locali ai Forța Dreptei la Reșița!
Cu aceeași ocazie am aflat că lista consilierilor locali Forța Dreptei de la Reșița va fi condusă de cunoscutul Grațian Dobre, actualul director executiv al Direcției de Dezvoltare Locală și Instituțională din cadrul Primăriei Reșița, în vreme ce președinte al organizației municipale Forța Dreptei de la Reșița, este o altă tânără, pe numele ei Diana Apetrei.
Tot din vechea gardă liberală ține în continuare aproape de noua construcție politică „prin noi înșine“ realizată de Orban și fostul vicepreședinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, Iulian Georgevici, astăzi vicepreședinte al partidului creat de Ludovic Orban în Caraș-Severin, cel care i-a cedat locul de secretar general FD la nivel județean fostului viceprimar PNL și actual angajat al primăriei Reșița, Dorinel Hotnogu.
Ioan Popa, alături de Ludovic Orban
Marea surpriză a evenimentului a fost prezența la Conferința Județeană de Alegeri Forța Dreptei Caraș-Severin – a primarului municipiului Reșița, Ioan Popa, cel care nu s-a sfiit să-l îmbrățișeze pe fostul său președinte de partid – Ludovic Orban, căruia i-a mulțumit încă odată pentru implicarea în salvarea uzinei UCM Reșița.
Într-un discurs cu deviații nostalgice și o sensibilă trimitere la citarea înțelepciunii marelui filozof român Petre Țuțea, Popa a vorbit și despre dezbinarea de care au avut parte liberalii în ultimii ani ai existenței lor, făcând apel la unitate.
Să nu uităm că din postura de Alianță a Dreptei Unite – care integrează trei formațiuni politice, la alegerile locale din 9 iunie, pentru accederea în rândul consilierilor județeni Popescu – Plujar și Voina au nevoie de nu mai puțin de un minim de 8% din voturile cărășenilor.
Iar asta nu-i de ici de colo…