SUA. Israel are o responsabilitate de a proteja viețile oamenilor nevinovați din Gaza, a declarat consilierul pe securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, duminică, potrivit Reuters.Bilanțul deceselor din Fâșia Gaza este de ordinul miilor și continuă să crească, iar administrația Biden este tot mai presată să transmită că susținerea sa fermă pentru Israel nu este un cel în alb care să legitimeze toate acțiunile întreprinse de aliatul său în enclava palestiniană.SUA îndeamnă Israel să facă distincția între teroriști și civili
Jake Sullivan susține că SUA îi pune întrebări dificile Israelului, inclusiv în privința chestiunilor referitoare la ajutorul umanitar, în privința distincției dintre teroriști și civilii nevinovați, dar și în privința modului în care este gândită operațiunea militară israeliană.„Ceea ce credem este că fiecare oră, fiecare zi a acestei operațiuni militare, IDF (armata israeliană, n.r.), guvernul israelian ar trebui să folosească orice mijloc posibil aflat la dispoziția lor pentru a face distincția între teroriștii Hamas, care sunt ținte militare legitime, și civili, care nu sunt”, a declarat oficialul american pentru CNN.SUA a fost clară în această privință, iar președintele Joe Biden va reitera poziția într-o convorbire pe care o va avea cu premierul Benjamin Netanyahu duminică, a precizat Sullivan.Consilierul prezidențial american a spus, totodată, că premierul israelian are responsabilitatea de a-i „ține în frâu” pe coloniștii evrei extremiști din Cisiordania.„Este total inacceptabil să existe violență colonistă extremistă împotriva oamenilor nevinovați în Malul de Vest (Cisiordania, n.r.)”, a adăugat Jake Sullivan