Război în Ucraina. Autoritățile ruse au anunțat că au respins un atac cu drone lansate din Ucraina, care au vizat capitala Moscova și alte regiuni. Este o replică care vine la o zi după ce Rusia a lansat ceea ce oficialii ucraineni au numit, cel mai amplu atac cu drone kamikaze asupra orașului Kiev.Război în Ucraina cu un val de drone lansat asupra Moscovei și a altor trei regiuni din Rusia. Autoritățile militare rusești susțin că au doborât în jur de 20 de astfel de echipamente zburătoare, în noaptea de sâmbătă spre duminică. Cele mai multe drone ucigașe ar fi fost lansate asupra capitalei Moscova.Război în Ucraina cu drone ucigașeSistemele ruseşti de apărare aeriană au anunțat că au doborât 20 de drone lansate de armata ucraineană. Conform informațiilor prezentate de Ministerul rus al Apărării, dronele ucrainene au fost doborâte deasupra regiunilor Moscova, Tula, Kaluga şi Briansk.Se poate spune că s-a ajuns într-o nouă fază în acest război în Ucraina, iar rușii trebuie să-și apere propriul teritoriu. Acest lucru era de neimaginat în urmă cu un an, când Vladimir Putin a decis să invadeze țara vecină.Dronele au provocat haos pe aeroporturi
Război în Ucraina. Oficialii ruşi au declarat că drone ucrainene au fost doborâte deasupra mai multor zone din regiunea Moscovei. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a semnalat acest atac menit să stârnească îngrijorare în rândul moscoviților.„Un atac major cu drone a fost încercat peste noapte”, a declarat primarul Serghei Sobianin.Potrivit cotidianului rus Kommersant, zborurile au fost întârziate sau anulate pe principalele aeroporturi din Moscova ca urmare a atacului.Atacul cu drone lansate asupra Rusiei a provocat mai multe daune în zonele vizate. O persoană a fost rănită în Tula, după ce resturile unui echipament zburător s-au prăbușit. Guvernatorul regiunii, Alexei Diumin, a precizat că o clădire rezidențială a fost lovită de drona distrusă de apărarea antiaeriană.Război în Ucraina. Rușii au fost respinși în 34 de atacuri
Forțele militare de apărare ale Kievului au respins, sâmbătă, 34 de atacuri inamice în sectoarele Kupiansk, Bahmut, Avdiivka şi Marinka. Informația a fost prezentată de Ukrinform.Potrivit raportului Statului Major General al Ucrainei, apărătorii continuă să îşi menţină poziţiile pe malul stâng al râului Nipro. Aceștia au provocat pagube importante trupelor rusești în regiunea Herson.Oficialii au relatată că în această zi de război în Ucraina au fost raportate 42 confruntări. Conducerea armatei de la Kiev a subliniat că situaţia operaţională în estul şi sudul ţării este dificilă.Ucraina a lansat lovituri asupra grupurilor inamice
Forţele Aeriene ale Ucrainei au lansat 11 lovituri asupra grupurilor inamice de efective, arme şi echipamente militare. Unităţile de rachete au lovit şapte grupuri de personal, arme şi echipamente militare inamice. De asemenea, rachetele au vizat patru unităţi de artilerie şi un depozit de muniţii.Armata rusă a lansat trei atacuri cu rachete, 99 de lovituri aeriene şi 38 de atacuri cu MLRS asupra poziţiilor de apărare şi a zonelor populate. Ruşii au atacat Ucraina cu 75 de drone kamikaze Shahed-136/131.După cum a raportat Ukrinform, în noaptea de 25 noiembrie, apărarea aeriană a Ucrainei a interceptat 74 de drone inamice Shahed-131/136.