UE lansează o operațiune de pod aerian către Egipt, care va aduce provizii în Gaza, zonă controlată de teroriștii Hamas, a anunțat luni președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.Operațiunea începe săptămâna aceasta cu două zboruri care transportă încărcături umanitare din partea Fondului Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), inclusiv articole pentru adăposturi, medicamente și truse de igienă. Acțiunea are scopul de a opri o catastrofă umanitară rezultată în urma atacului terorist Hamas, și a răspunsului israelian pe scară largă.UE lansează un pod aerian umanitar pentru a aproviziona organizațiile umanitare din Gaza, afirmă șeful Comisiei Europene
Președintele Comisiei Europene a anunțat, de asemenea, în acest weekend, că UE își majorează ajutorul umanitar la 75 de milioane de euro pentru a sprijini civilii aflați în dificultate din Gaza:„În urma oribilului atac terorist comis de teroriștii Hamas împotriva Israelului și a consecințelor acestuia, care a dus la o situație umanitară dezastruoasă pentru populația din Gaza, UE continuă să își intensifice asistența de urgență pentru poporul palestinian”, a precizat Comisia Europeană într-un comunicat, preluat de CNN.Podul aerian al UE va consta în „mai multe zboruri către Egipt pentru a aduce provizii vitale organizațiilor umanitare de pe teren din Gaza”, a precizat Comisia.UE a precizat că „finanțarea va fi canalizată prin intermediul partenerilor umanitari selectați ai UE care operează pe teren, ținând cont de capacitate și acces”Probleme cu apa potabilă pentru cetățenii din Fâșia Gaza în urma atacului Hamas
Agenția ONU însărcinată cu Refugiații Palestinieni (UNRWA) atrage atenția asupra situației disperate în care se află cetățenii din Fâșia Gaza, care riscă să degenereze într-o „catastrofă umanitară fără precedent”. Potrivit directorului UNRWA, Philippe Lazzarini, în ultimele opt zile nu au intrat în această regiune nicio cantitate de apă, grâu sau carburant.Mai mult decât atât, Lynn Hastings, coordonatoarea ONU pentru Teritoriile Palestiniene acuză Israelul că „asociază ajutorul umanitar al Fâşiei Gaza cu eliberarea ostaticilor”:„Ei (Israelul) au spus că vor să distrugă Hamas, dar abordarea lor actuală va distruge Fâşia Gaza”, a declarat aceasta.Chiar dacă ajutorul umanitar vine din mai multe regiuni, aceasta nu poate să treacă de frontiera păzită de Israel, civilii palestinieni fiind în continuare fără apă potabilă la dispoziție.Israelul ar putea începe asaltul asupra Fâșiei Gaza în orice moment. Șeful forțelor israeliene de apărare a dezvăluit că gruparea teroristă Hamas este ținta planului de atac. Oficialul i-a îndemnat pe soldați să atace puternic tot ceea ce are legătură cu mișcarea palestiniană.Șeful forțelor de aparare israeliene susține că armata pe care o conduce are responsabilitatea de a intra în Gaza. Conform acestuia planul constă într-un atac puternic, din toate părțile. Oficialul a precizat că toți adepții mișcării palestiniene sunt vizați în acest sens.