Vladimir Putin, președintele Rusiei, a anunțat, marți seară, că trupele sale vor continua înaintarea către interiorul Ucrainei, după ce au cucerit Avdiivka.Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că trupele ruse îşi vor continua ofensiva cu obiectivul de a înainta mai adânc în interiorul Ucrainei, după ce au cucerit oraşul Avdiivka, o redută puternic fortificată a armatei ucrainene şi de unde aceasta din urmă, potrivit liderului de la Kremlin, s-a retras haotic, consemnează agenţiile Reuters şi EFE, citate de Agerpres.Într-o discuţie cu ministrul său al apărării, Serghei Şoigu, retransmisă de mass-media, Putin a susţinut că noul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, a ordonat retragerea trupelor sale din Avdiivka abia după ce acestea au început să fugă în dezordine, lăsând în urmă soldaţi răniţi care acum sunt prizonieri, asigurând că aceştia vor fi trataţi de Rusia „respectând strict convenţiile internaţionale (…), în condiţii demne”.Însă Ucraina a cerut mai devreme Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) şi ONU să investigheze ca posibilă crimă de război o presupusă execuţie a şase soldaţi ucraineni răniţi care ar fi fost ucişi de trupele ruse în timp ce negociau cu acestea predarea.Putin a transmis felicitări
„În ce priveşte situaţia generală la Avdiivka, este un succes absolut. Vă felicit. Trebuie continuat!”, i-a indicat Putin ministrului Şoigu. „Dar înaintarea trebuie să fie bine pregătită, susţinută cu arme, echipamente de luptă şi muniţii”, a mai ordonat preşedintele rus.Pe de altă parte, ministrul Şoigu a susţinut că trupele ruse au reuşit să lichideze capul de pod creat de armata ucraineană în octombrie anul trecut pe malul stâng al fluviului Nipru, în satul Krînki din provincia Herson, pe frontul din sudul Ucrainei.După eşecul contraofensivei ucrainene din vara trecută, armata rusă a revenit în ofensivă, profitând de deficitul de muniţii şi de personal cu care se confruntă armata ucraineană, în timp ce disputele din Congresul SUA au oprit ajutorul militar american oferit Ucrainei, iar Kievul încearcă să mobilizeze noi recruţi pentru a înlocui pierderile şi a face o rotaţie a trupelor epuizate de doi ani de război.
Sursa: Agerpres