Lauda publică a lui Putin la adresa lui Musk vine la câteva zile după ce antreprenorul din SUA a declarat că a refuzat anul trecut o cerere ucraineană de a-şi activa reţeaua de sateliţi Starlink în oraşul-port Sevastopol din Crimeea, pentru a ajuta un atac asupra flotei Rusiei de acolo, spunând că se teme de complicitatea într-un act de război ”major”.
La începutul acestei luni, fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev l-a lăudat pe Musk pe platforma X, ca fiind ”ultima minte adecvată din America de Nord”, pentru această decizie, care a fost aspru criticată de politicienii ucraineni”.
Putin, vorbind marţi la un forum economic din Extremul Orient al Rusiei, nu s-a referit la incidentul Starlink. Dar când a fost întrebat despre succesul companiei SpaceX a lui Musk în lansarea de rachete în spaţiu, el a spus: ”În ceea ce priveşte afacerile private şi Elon Musk… el este, fără îndoială, o persoană remarcabilă. Acest lucru trebuie recunoscut şi cred că este recunoscut în întreaga lume”.
”El (Musk) este un om de afaceri activ şi talentat şi reuşeşte foarte mult, inclusiv cu sprijinul statului american”, a adăugat Putin.
Liderul rus a spus că Moscova plănuieşte să persevereze cu propriul program spaţial, în ciuda eşecului unei misiuni pe Lună luna trecută.