Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat miercuri că aviaţia rusă va desfăşura acţiuni de patrulare permanentă cu avioane MiG-31 echipate cu rachete hipersonice Kinjal deasupra Mării Negre. Vladimir Putin spune că ceea ce anunţă acum nu este o ameninţare. La ordinul meu, Forţele Aerospaţiale încep să patruleze în mod permanent zona neutră a spaţiului aerian deasupra Mării Negre”, a declarat presedintele rusiei la o conferinţă de presă la Beijing după o întrevedere cu omologul său chinez Xi Jinping.El a precizat că în aceste misiuni aviaţia rusă va folosi avioane de vânătoare MiG-31 „echipate cu sisteme Kinjal”, care „au o rază de acţiune de peste 1.000 de kilometri”.Preşedintele rus a adăugat că desfăşurarea avioanelor supersonice MiG-31 în zona Mării Negre va permite de asemenea aviaţiei ruse să controleze zona Mediteranei, care în prezent este scena unei escaladări în conflictul dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas.„Am avertizat că aceasta nu este o ameninţare, dar noi vom efectua un control vizual, un control cu ajutorul armamentului asupra a ceea ce se întâmplă în Marea Mediterană”, a explicat liderul de la Kremlin.Kinjal este o rachetă folosită pentru atacarea ţintelor terestre şi despre care Rusia afirmă că este imposibil de doborât. Totuşi, Ucraina susţine că a reuşit să doboare astfel de rachete după ce a primit din partea SUA sisteme antiaeriene Patriot. Rusia susţine la rândul său că a distrus cu rachetele Kinjal cel puţin un sistem Patriot.Anunţul lui Putin despre lansarea misiunilor aviaţiei ruse echipate cu rachete Kinjal deasupra Mării Negre survine la o zi după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că armata ucraineană a folosit în premieră rachete americane cu rază lungă de acţiune ATACMS şi a lovit astfel două aerodromuri ruseşti, dintre care unul se află pe coasta Mării Azov.