Peter Frankopan face prognoze sumbre privind pacea mondială. El susţine că s-a aprins scânteia celui de al Treilea război mondial, potrivit Rador Radio România.„Una dintre temele ultimilor ani a fost nașterea unei noi ordini mondiale. Ca istorici, încercăm întotdeauna să înțelegem când aceste tensiuni pot produce efecte dramatice. Așa că, 1914 prezintă o paralelă evidentă.e atunci, multora nu le păsa ce se întâmpla cu un arhiduce austriac într-un oraș din Bosnia, ci aprindeau un lemn care aștepta numai o scânteie pentru a lua foc. Recunosc o poveste asemănătoare acum. Șansele unei înțelegeri pașnice s-au îndepărtat. Posibilitatea concretă a unei soluții bazate pe două state va fi acum înlocuită cu multe alte acte de teroare. Atacul Hamas din 7 octombrie a alterat dramatic echilibrul Orientului Mijlociu”, a spus Peter Frankopan.Argumentele profesorului
Profesorul Peter Frankopan susţine că cel de al Treilea Război Mondial va depinde de cât de mult va avansa Israelul în lupta cu Hamas.„Multe vor depinde de ceea ce se întâmplă acum și de cât de departe va ajunge armata israeliană. Predicția mea este că eforturile militare ale Israelului vor fi mai dificile decât s-a anticipat. Dar, în egală măsură, Hamas și afiliații și succesorii săi vor avea puține șanse să-și atingă obiectivele. Prin urmare, ne vom îndrepta către o fază lungă de incertitudine și suferințe. Pe termen lung, vom vedea o creștere a sprijinului pentru partidele extremiste din Israel, care vor face promisiuni dramatice cu privire la cum să obțină răzbunarea. Deciziile luate la Teheran în zilele și săptămânile următoare vor fi critice”, a spus Peter Frankopan.Prognozele privind UcrainaConcentrarea pe Orientul Mijlociu distrage atenția de la Ucraina, susţine profesorul. Dar poate, mai important, sentimentul de șoc în fața atacurilor îi face pe mulți să dorească să întoarcă spatele lumii exterioare și să-și piardă interesul pentru scenariile complicate și înfricoșătoare.„Cu siguranță, se întâmplă într-un mod clar și în toată regula. Se fac comparații directe între utilizarea forței de către Israel și cea a Rusiei și mulți se întreabă de ce Occidentul îi sprijină pe ucraineni, ci nu pe palestinieni. Acest lucru determină, la rândul său, acuzații de rasism, islamofobie și imperialism. Toate acestea fac parte din durerile nașterii unei noi ordini mondiale, parte a unei călătorii lungi și dificile către ceva care va arăta foarte diferit de ceea ce am trăit după al Doilea Război Mondial. Mă tem că aceste scene apocaliptice din Israel și acum din Gaza fac parte din acest plan. O lume multipolară este incertă și, mă tem, nefericită pentru mulți”, a declarat Peter Frankopan.Cine este Peter FrankopanÎn urmă cu câțiva ani, revista „Prospect” l-a inclus în lista celor mai influenți 50 de gânditori din lume.Peter Frankopan predă istorie globală la Oxford. Când a sosit pandemia de COVID-19, a devenit celebru pentru că, cu o lună înainte, publicase un articol în care prezicea izbucnirea unei pandemii catastrofale.