Premierul Poloniei, Mateusz Morawieck, a declarat, sâmbătă, un grup de o sută de mercenari Wagner s-au apropiat de oraşul belarus Grodno, aflat lângă graniţa poloneză.La începutul acestei luni, Polonia a început să mute peste 1.000 de soldaţi în estul ţării, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari că prezenţa luptătorilor Wagner în Belarus ar putea duce la creşterea tensiunii la graniţa sa. Polonia este îngrijorată de posibila propagare a războiului pe teritoriul său încă de când Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022.Premierul Poloniei anunță că situaţia devine din ce în ce mai periculoasă. Cel mai probabil, ei (luptătorii Wagner) vor fi deghizaţi în poliţişti de frontieră din Belarus şi vor ajuta migranţii ilegali să ajungă pe teritoriul polonez (şi) să destabilizeze Polonia”, a declarat Mateusz Morawiecki într-o conferinţă de presă susţinută la Gliwice, în vestul Poloniei. „Cel mai probabil, vor încerca să intre în Polonia pretinzând că sunt migranţi ilegali, iar acest lucru reprezintă ameninţări suplimentare”, a spus Morawiecki, citat de Reuters.Acesta nu a precizat sursa informaţiilor sale despre mişcările Wagner, iar Anton Motolko, fondatorul proiectului Hajun, un proiect al opoziţiei din Belarus care monitorizează activitatea militară din ţară, a declarat pentru Reuters că grupul său nu a văzut nicio dovadă că grupul Wagner se apropie de Grodno.Oraşul are o poziţie potenţial semnificativă, având în vedere că se află în apropierea Coridorului Suwalki, o fâşie de pământ strategică de-a lungul graniţei polono-lituaniene, care desparte Belarusul, aliat al Rusiei, de enclava rusă Kaliningrad.La începutul lunii iulie, şeful Wagner, Evgheni Prigojin, a apărut într-un videoclip în care le ura bun venit luptătorilor săi în Belarus, spunându-le că nu vor mai participa deocamdată la războiul din Ucraina, dar ordonându-le să îşi adune forţele pentru Africa – unde sunt implicaţi în mai multe conflicte – până atunci urmând să antreneze armata belarusă. A doua zi, câţiva luptători Wagner şi-au făcut apariţia pe terenul de antrenament al Brigăzii 38 de asalt aeropurtat din afara oraşului Brest, la doar câţiva kilometri de graniţa cu Polonia.