Piedone nu ascunde faptul că ar fi dorit o alianță cu PSD și PNL. În acest sens, candidatul la Primăria Generală a Capitalei le-a trimis o scrisoare liderilor celor două partide.

Piedone ar fi dorit o alinață cu actuala coalație de guvernare

Mai exact, Piedone, candidat din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la Primăria Capitalei, a spus că a trimis lui Marcel Ciolacu şi lui Nicolae Ciucă, o scrisoare în care le propunea o alianţă cu PUSL pentru Bucureşti. Piedone a spus că inițiativa sa nu a avut succes.

„Am făcut două scrisori. M-am întâlnit personal cu președintele PSD, Marcel Ciolacu, și cu președintele PNL, domnul Ciucă, spunându-le la vremea respectivă că intenționăm și noi să facem parte din această alianță, să ne sondăm atât eu, cât și candidații de la vremea respectivă”, a ,mai spus candidatul din partea PUSL.

Dacă PSD-ul ar fi marșat, PNL-ul a fost cel care nu a dorit

Piedone a mai spus că PSD-ul ar fi dorit această alianță cu PUSL, dar cei care sau opus ideii de colaborare la București au fost cei de la PNL.

„La nivel local, pe mine nu mă interesează europarlamentarele. Dacă PSD-ul ar fi marșat, PNL-ul a fost cel care nu a dorit. Mi-am făcut și adrese scrise ca să nu zică că vorbele se duc în vânt. Ce e scris rămâne și nu că suport PSD-ul. La ideea că hai să ne măsurăm, nu că îl vrem pe Piedone. Hai să vedem care ar câștiga”, a declarat el.

Piedone

Piedone: Nu scuip unde ling

Piedone a mai declarat că în politică unii ling acolo unde scuipă. candidatul PUSL a subliniat că așa ceva nu face niciodată, iar asta s-a văzut.

„În politică ați văzut că unde se scuipă se și linge. Din nefericire n-au verticalitate. Eu, Cristian Popescu Piedone, nu scuip unde ling și asta s-a văzut în teritoriu. Dacă am zis o vorbă, chiar dacă pierd pe vorba mea mă duc în prăpastie, dar mă întorc cu cuvântul meu. Eu sunt de modă veche”, a precizat Piedone.

Ce spune despre Nicușor Dan

Piedone l-a criticat aspru pe Nicușor Dan, susținut de Alianța Dreapta Unită, spunând că a mințit populația Capitalei.

„Trebuie să scăpăm de Nicușor Dan, primarul leneș. Primarul care din cele 20 de proiecte cu care a câștigat și a mințit populația Bucureștiului n-a făcut unul”, a concluzionat Piedona într-un interviu pentru gandul.ro.