USR a intrat în campanie electorală, etalându-se cu realizări recente și făcând noi promisiuni. Primarul USR al Brașovului permite accesul câinilor cu stăpâni în mijloacele de transport în comun cu condiția respectării unor reguli. USR promite extinderea spațiilor verzi, investiții în spitale și modernizarea sistemului de alimentare cu apă în toată țara.
Cătălin Drulă, liderul USR, a lăudat tramvaiele produse de Astra Vagoane Arad după ce le-a testat.
,,Cu tramvaiele produse de Astra Vagoane Arad călătoresc zilnic mii de români. Este o afacere românească de succes pe care am vizitat-o. Oamenii de afaceri trebuie susținuți, nu îngropați în taxe”.
USR pare să intre în campanie electorală după ultimele postări făcute pe pagina sa de Facebook, fiind menționată lansarea campaniei „Recuperăm Spațiul Verde” de către primăria Sectorului 2.
La Brașov, primăria condusă de Allen Coliban a anunțat instalarea a 93 de ecoinsule digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor după obținerea unei finanțări de 8,6 milioane de lei din PNRR, iar primăria din comuna Dumbrăvița (jud. Timiș), administrată de Horia Bugarin, s-a apucat de construit două rezervoare de apă de dimensiuni mari la o stație de pompare.
Tot primarul Brașovului a anunțat accesul liber al câinilor cu stăpâni în mijloacele de transport în comun din oraș, însă cu respectarea unor reguli – patrupezii trebuie să fie ținuți în lesă și să poarte botniță.
USR începe campania electorală
Mii de pueți de frasin, scoruș, paltin, plop și tei vor fi plantați în Sânpetru (jud. Brașov), a anunțat primarul Marian Arhire.
Cătălin Drulă l-a felicitat pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz, pentru că a reușit în trei ani de mandat să crească rata de absorbție a fondurilor europene de la 0,2% la 80%. Luna trecută, a fost o revoltă în Timișoara în rândul patronilor de terase nemulțumiți că primarul Dominic Fritz le cere să-și demoleze amenajările ilegale de pe malul râului Bega.
Ar putea fi o imagine cu 2 persoane
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 din București, care a impus interdicții dure asupra restaurantelor, a anunțat investiții de 150 milioane de lei pentru dotarea spitalelor cu aparatură medicală și mobilier nou la Spitalul Elias, precum și în tehnologie cu laser dentar la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.
„O mare parte din sumele de mai sus provine din contractele păguboase realizate de PNL-PSD, contracte în defavoarea comunității pe care le-am oprit. În ciuda linșajelor mediatice și a dezinformării la adresa noastră ne continuăm misiunea. După dezastrul lăsat de ei în urmă, noi reconstruim și modernizăm sistemul medical din Sectorul 1”, a declarat primarul Clotilde Armand.
USR vine și cu un proiect ecologist – DNA-ul Pădurilor, care va ajunge pe masa deputaților pentru dezbatere începând de luni, ca marți să fie supus la vot final, având însă raport de respingere. USR acuză PSD și PNL că nu vor procurori specializați pe infracțiuni comise împotriva mediului înconjurător.
Despre USR
Uniunea Salvați România (USR) este un partid politic din România cu o ideologie ce include anticorupție, liberalism, liberalism economic, pro-europenism, globalism, federalism european, populism, liberalism social, secularism, anti-clericalism și progresism.
Poziția lor politică este centru spre centru-dreapta. Fondat inițial ca USB pe 1 iulie 2015 și redenumit USR pe 21 august 2016, USR a avut un număr de 48,959 de membri în 2021. Conducerea actuală include președintele Cătălin Drulă și purtătorul de cuvânt Liviu-Ionuț Moșteanu.
USR-PLUS a fost o alianță și ulterior un partid format prin unificarea USR cu Partidul Libertate, Unitate și Solidaritate (PLUS). Alianța a fost inițiată pentru a candida la alegerile europarlamentare din 26 mai 2019.
În iunie 2020, alianța a devenit una politică și cele două partide au fuzionat oficial în aprilie 2021, cu Dacian Cioloș ales ca președinte unic al partidului. Totuși, în octombrie 2021, s-a decis revenirea la denumirea de USR
Cotizația lunară pentru membrii USR Plus este de 10 lei sau 50 lei, cu posibilitatea de reducere pentru studenți, pensionari sau persoane cu venituri modeste.
USR încurajează implicarea cetățenilor în politica românească, oferind posibilitatea de a deveni membru sau simpatizant al partidului. Echipa USR lucrează constant la proiecte, inițiative și policy brief-uri, atât în Parlament cât și în consiliile din București.
Printre parlamentarii USR se numără Alin-Gabriel Apostol, Emanuel Ungureanu, Remus Negoi, Cristian Ghica, Tudor Rareș Pop, Pollyanna-Hanellore Hangan, Cristian Bordei și Diana Stoica. De asemenea, USR a pregătit un pachet de 10 proiecte prioritare pentru guvernare, axate pe dezvoltarea durabilă a României.