Un comitet ministerial (JMMC) al Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii conduşi de Rusia, grup cunoscut sub numele de OPEC+, s-a reunit online, miercuri, pentru a evalua piaţa şi implementarea de către membri a reducerilor de producţie.
Preţurile petrolului au crescut în acest an, datorită livrărilor mai reduse, atacurilor asupra infrastructurii energetice ruseşti şi războiului din Orientul Mijlociu.
Ţiţeiul Brent a fost tranzacţionat miercuri în creştere cu 0,5%, la aproape de 90 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel de la sfârşitul lunii octombrie 2023, după încheierea întâlnirii.
Preţul petrolului U.S. West Texas Intermediate a avansat cu 28 de cenţi, sau cu 0.3%, la 85,43 dolari pe baril.
Ambele contracte au crescut cu peste un dolar în timpul sesiunii de tranzacţionare, dar s-au retras după ce Administraţia pentru informaţii în energie din SUA a raportat că stocurile de petrol au crescut cu 3,2 milioane de barili.
”OPEC+ a decis să menţină reducerile de aprovizionare cu petrol în prima jumătate a anului, menţinând pieţele globale strânse şi susţinând preţurile mai mari”, a declarat Ole Hansen de la Saxo Bank.
Membrii OPEC+, conduşi de Arabia Saudită şi Rusia, au convenit luna trecută să prelungească reducerile voluntare de producţie de 2,2 milioane de barili pe zi (bpd) până la sfârşitul lunii iunie, pentru a sprijini piaţa.
Într-o declaraţie care a urmat reuniunii de miercuri, OPEC+ a remarcat ”conformitatea ridicată” a membrilor cu angajamentul de reducere a producţiei de petrol, deşi a spus că unele ţări au promis să-şi îmbunătăţească aderarea şi să raporteze cu privire la progrese.
Comitetul a salutat angajamentele din Irak şi Kazahstan de a atinge conformitatea deplină, precum şi de a compensa supraproducţia, precum şi anunţul Rusiei că reducerile sale în al doilea trimestru se vor baza pe producţie, nu pe exporturi, se arată în comunicat.
”Ţările participante cu volume remarcabile de supraproducţie pentru lunile ianuarie, februarie şi martie 2024 îşi vor prezenta planurile detaliate de compensare la Secretariatul OPEC până la 30 aprilie 2024”, se arată în comunicat.
Vicepremierul rus Alexander Novak a declarat miercuri că Rusia respectă pe deplin angajamentele sale de a reduce livrările de petrol ca parte a acordului OPEC+.
Datele S&P Commodity Insights, cunoscută sub numele de Platts, au arătat că grupul a supraprodus cu un volum netă de 275.000 bpd în ianuarie şi cu 175.000 bpd în februarie.
Platts este una dintre sursele secundare folosite de OPEC+ pentru a evalua producţia membrilor săi.
Gabon, Irak şi Kazahstan au fost principalii membri care au produs peste cotele lor pentru cele două luni, se arată în sondaj.
Irakul a promis luna trecută că va reduce exporturile pentru a compensa pomparea peste obiectivul său de la OPEC, angajament care ar reduce livrările cu 130.000 bpd din februarie.
Când restricţiile voluntare expiră la sfârşitul lunii iunie, reducerile totale ale OPEC+ vor scădea la 3,66 milioane bpd, aşa cum s-a convenit în etapele anterioare, începând din 2022.
JMMC reuneşte ţările OPEC+ de top, inclusiv Arabia Saudită, Rusia şi Emiratele Arabe Unite.
Comitetul şi-a programat următoarea întâlnire pentru 1 iunie, în aceeaşi zi cu următoarea reuniune completă a OPEC+ pentru a decide politica referitoare la producţie.