Sursă foto: stiridecluj.ro

Conform meteorologilor, norul de praf saharian va persista în teritoriul României până pe 2 aprilie, iar depuneri de praf vor fi înregistrate în regiunile Vestului, Nordului și Centrului țării, unde se prognozează precipitații sub formă de ploi. La Cluj-Napoca, praful a fost evident vizibil cu ochiul liber, iar analizele efectuate au indicat o deteriorare semnificativă a calității aerului, cu valori ce depășesc media admisă de către Organizația Mondială a Sănătății.

Acest fenomen aduce nu numai disconfort, ci și dificultăți pentru categoriile vulnerabile precum copiii, vârstnicii sau cei cu afecțiuni respiratorii. Medicii recomandă purtarea măștilor de protecție în astfel de circumstanțe. Expunerea la praful saharian poate provoca iritații sau chiar infecții respiratorii.

„Din Sahara se ridică praf și un curent de aer îl duce peste Atlantic sau peste Mediterană. De ieri se vede și în Vest: Timișoara, Oradea. Este în atmosferă până la 5 mii de metri, dar particulele mici au ajuns la nivelul solului”, a declarat Alexandru Luchian, fondatorul proiectului Strop de Aer pentru tvrinfo.ro.

În fiecare an, România se confruntă cu cel puțin două episoade de praf saharian, adus de curenții din Nordul Africii. Nisipul fin din compoziția acestui nor de praf conține magneziu, fier, calciu și granule de fosfor, inclusiv mercur.

Concentrația de elemente nocive este extrem de mare și poate afecta nu numai persoanele cu afecțiuni respiratorii, ci și pe cele sănătoase. Particulele de praf inhalate pătrund în căile respiratorii, fiind detectate de celulele epiteliale care activează macrofagele (o subcategorie a globulelor albe din sânge, cu rol în sistemul imunitar) și celulele imune. Acestea eliberează citokine și alte molecule inflamatorii care pot afecta plămânul în diferite afecțiuni respiratorii. De asemenea, în cazul persoanelor cu boli respiratorii cronice, pot apărea episoade de wheezing (respirație șuierătoare) și chiar insuficiență respiratorie ușoară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.