Nikki Haley, ultima rivală a lui Donald Trump rămasă în cursa pentru nominalizarea prezidenţială republicană l-a criticat vineri pe fostul președinte și colegul său de partid pentru menținerea unei relații amiabile cu Vladimir Putin, după ce oficialii ruși au declarat că liderul opoziției Aleksei Navalnîi a murit vineri în închisoare, relatează Reuters.„Donald Trump continuă să fie de partea lui Vladimir Putin – un bărbat care își ucide adversarii politici, îi ține ostatici pe jurnaliştii americani și nu și-a ascuns niciodată dorința de a distruge America”, a spus Haley într-un comunicat.Comentariile lui Nikki Haley vin în timp ce ea și-a intensificat criticile la adresa lui Trump, în încercarea de a reduce avantajul copleșitor al fostului președinte în toate sondajele pentru alegerile primare la nivel național și de stat. În ultimele săptămâni, ea a dezlănțuit atacuri acide asupra caracterului său și a competenței sale mentale și l-a blamat pentru că a devenit comod cu dictatorii.Într-o postare separată pe X, fostul Twitter, Haley l-a învinuit pe Putin pentru moartea lui Navalnîi, criticându-l din nou pe Trump.„Putin a făcut asta”, a scris ea. „Același Putin pe care Donald Trump îl laudă și îl apără”.Trump l-a lăudat pe Putin de-a lungul anilor, numindu-l pe liderul rus un „geniu” în 2022 pentru decizia sa de a invada Ucraina vecină, declanșând un război care încă face ravagii.Avocatul în vârstă de 47 de ani, a cărui moarte a fost raportată de serviciul penitenciar din Rusia, a devenit cunoscut în urmă cu mai bine de un deceniu, vorbind public despre ceea ce el a spus că este marea corupție și opulența din rândul „escrocilor și hoților” care conduc Rusia lui Putin.Mulți lideri occidentali au acuzat Kremlinul de uciderea lui Navalnîi. Nu au produs nicio dovadă, însă moartea lui Navalnîi este doar ultima dintr-un lung șir de dispariții în condiții suspecte.Un reprezentant al campaniei lui Trump nu a răspuns unei solicitări de comentarii.Campania de realegere a lui Biden a lansat vineri o nouă reclamă de un minut în care îl blama pe Trump pentru că vrea să „se îndepărteze” de NATO și îl acuză că le-a dat lui „Putin și Rusiei undă verde pentru a ataca aliații Americii”.În weekendul trecut, fostul președinte a atras rapid reacții dure din partea liderilor occidentali pentru că a spus că îl va încuraja pe Putin să invadeze statele membre NATO care nu cheltuie suficient pentru apărare.