Trei copii ucraineni care fuseseră duși în Rusia vor fi încredințați săptămâna aceasta unor diplomați qatarezi din Moscova, în cadrul unui mecanism pe care Qatar l-a creat cu scopul de a returna mai mulți copii din Rusia în Ucraina, a declarat luni pentru Reuters un oficial qatarez la curent cu aceste planuri.Vineri, Qatar a facilitat întoarcerea unui alt copil ucrainean, în vârstă de 7 ani, care a fost reunit cu bunica sa și este în drum spre Ucraina via Estonia, a declarat oficialul.Ceilalți trei copii sunt un băiat de 2 ani, un băiat de 9 ani și o fată de 17 ani.Kievul a identificat 20.000 de copii care au fost duși în Rusia sau pe teritoriul controlat de Rusia fără consimțământul familiei sau al tutorilor.Mecanismul qatarez, pus în mișcare după luni de negocieri secreteReturnarea celor patru copii testează un sistem pe care statul arab din Golf l-a stabilit după luni de discuții secrete cu Moscova și Kievul, potrivit oficialului qatarez, care a vorbit sub protecția anonimatului din cauza caracterului delicat al demersului.Ministrul de stat din Qatar pentru cooperare internațională, Lolwah Al Khater, a confirmat într-un comunicat că țara sa a fost mediator și a descris repatrierile din această săptămână ca fiind „doar primul pas”.Comisarul rus pentru drepturile copilului, Maria Lvova-Belova, a comunicat o primă listă scurtă de copii ucraineni care urmează să fie repatriați împreună cu o echipă de diplomați din Qatar, care a verificat identitatea fiecărui copil, a declarat oficialul.Nu este clar câtor copii le va mai permite Rusia să se întoarcă în Ucraina prin intermediul mecanismului din Qatar după primii patru, a spus oficialul.Aproximativ 400 de copii au fost returnați în Ucraina de la începutul invaziei Moscovei, în februarie 2022, dar agenția ONU pentru drepturile omului și-a exprimat săptămâna trecută îngrijorarea că nu există un sistem care să faciliteze întoarcerea.Copiii ucraineni, însoțiți de diplomați din Qatar pe drumul spre casăDiplomații din Qatar vor însoți copiii peste granița terestră cu Estonia, Letonia sau Belarus sau în Qatar cu un avion charter înainte de a-i readuce în Ucraina, a precizat oficialul.„Atât oficialii ucraineni, cât și cei ruși au fost cooperanți”, a declarat oficialul qatarez, adăugând că Ucraina a apelat la statul arab din Golf pentru a media relația cu Rusia cu privire la copii.Qatarul, o țară mică, dar bogată datorită resurselor sale, are obiective ambițioase în materie de politică externă și s-a aflat recent în prim-planul diplomației mondiale pentru că a intermediat un schimb de prizonieri între SUA și Iran și a mediat între Israel și militanții Hamas cu privire la posibila eliberare a ostaticilor israelieni deținuți în Gaza.Băiatul în vârstă de 7 ani, care a fost reunit vineri cu bunica sa, se afla în Rusia, la o casă de copii, „ca urmare a faptului că a fost separat de mama sa, care se afla în Rusia când a izbucnit războiul”, a declarat oficialul.Curtea Penală Internațională (CPI) a emis în martie un mandat de arestare pe numele președintelui rus Vladimir Putin, acuzându-l de crimă de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.