Mario Mutu, fiul lui Adrian Mutu și al Alexandrei Dinu, a ajuns acum la vârsta de 20 de ani. Acesta încearcă să iasă în evidență cu orice preț, chiar dacă unele gesturi mai rău îi fac.

Mario Mutu locuiește cu iubita sa, Mara, iar cei doi se afișează adesea împreună pe rețelele sociale. De asemenea, sunt văzuți împreună și în oraș. Recent, cei doi și-au petrecut seara într-un club din Capitală, alături de gașca lor de prieteni.

Mario Mutu și iubita lui, petrecere într-un club din București

Cei doi îndrăgostiți au petrecut câteva ore în interiorul clubului, acolo unde s-au distrat și au băut. Chiar și la plecare, tânărul nu s-a putut dezlipi de paharul de băutură și l-a luat cu el acasă.

Cei doi au fost surprinși în fața clubului, acolo unde fiul lui Adrian Mutu savura în continuare din băutură. Ambii au avut ținute asortate, fiind îmbrăcați în negru. Ceea ce a ieșit cel mai tare în evidență a fost îmbrăcămintea iubitei lui Mario, care a ales să-și lase la vedere lenjeria intimă.

După câteva minute bune de așteptat, cei doi s-au urcat într-o mașină și au pornit spre casă, potrivit Cancan.

Iubita lui Mario Mutu face OnlyFans

Iubita tânărului are cont și pe OnlyFans, acolo unde apare în diverse ipostaze. În această privință, fiul lui Adrian Mutu a dezvăluit că își susține iubita să facă ceea ce îi place, însă nu a vrut să spună dacă și el apare în fotografii.

„Normal că o susțin, dar de asta zic, cine vrea să afle de fapt ce postează să se aboneze că nu e ceea ce pare. Anumită lume crede probabil că sunt eu dezbrăcat, însă dacă vor să afle, dacă da sau nu, să se aboneze acolo. Eu nici nu zic că apar, nici că nu, cine vrea să vadă să se înscrie”, a spus Mario Mutu.

Ce face, de fapt, Iulia Vântur în India. Dan Negru a dat-o de gol

Putin, în stare de șoc. Ce s-a întâmplat la Moscova

Mario Mutu, dependent de alcool? Fiul lui Adrian Mutu nu se dezlipește de pahar

„Normal că o susțin, dar de asta zic, cine vrea să afle de fapt ce postează să se aboneze că nu e ceea ce pare. Anumită lume crede probabil că sunt eu dezbrăcat, însă dacă vor să afle, dacă da sau nu, să se aboneze acolo. Eu nici nu zic că apar, nici că nu, cine vrea să vadă să se înscrie”, a spus Mario Mutu.

Tânărul a mai menționat că are o relație apropiată cu tatăl său, Adrian Mutu, iar atunci când au ocazia mereu se întâlnesc. „Avem o relație apropiată, e tatăl meu”, a spus tânărul, potrivit spynews.ro.