„Nu am nicio problemă cu actuala preşedintă a ANAF, dar cred că a venit momentul, în România, după 32 de ani, ca un preşedinte al ANAF, după ce l-a numit prim-ministrul, să vină să îşi facă echipă. Cunosc toate numele propuse de către preşedinta ANAF, vă spun foarte clar nu am cunoscut nicio persoană, nu e nicio recomandare politică. La fel în ceea ce priveşte Vama. Toată conducerea să fie schimbată”, a afirmat Marcel Ciolacu, joi la Europa FM.

Prim-ministrul PSD a mai spus că viitorul şef de la Vamă trebuie să propună o echipă întreagă cu care să lucreze.

„Politicul nu mai are voie să intervină în aceste domenii. Doamna preşedinte a ANAF va veni cu toate propunerile”, a conchis Ciolacu.