De la începutul lui aprilie şi în urma unui atac israelian la Damasc, în Siria, situaţia este mult mai tensionată în regiune.

Acest atac israelian vizând Consulatul Iranului la Damasc s-a soldat cu 16 morţi, inclusiv şapte membri ai Corpului Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a republicii islamice, potrivit unui ONG.

”Regimul malefic a făcut o greşeală (…). El trebuie să fie pedepsit şi va fi”, a ameninţat ayatollahul Ali Khamenei într-un discurs transmis în direct cu ocazia Eid al-Fitr, sărbătoarea care marcheză luna postului musulman al Ramadanului.

Ministrul israelina de Externe Israel Katz i-a răspuns pe X – în persană – şefului statului iranian.

”Dacă Iranul desfăşoară un atac de pe teritoriul său, Israelul va răspunde şi va ataca Iarnul”, a ameninţat el.

Iranul a ameninţat deja să riposteze faţă de acest atac care a exacerbat şi mai mult tensiunile regionale, pe fondul Războiului din Fâşia Gaza între Isarel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, susţinită de Iran.

Un aliat aprig al preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Teheranul dispune de ”consilieri militari” în Siria, în care a izbucnit un război civil în 2011.

Isarelul, care ameinţă să nu permită Iranului să se instaleze la frontiera sa, a efectuat sute de atacuri în Siria vecină vizând poziţii ale puterii siriene, unor grupări proiraniene şi ţinte militare iraniene.