”La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 25.06.2023, s-a câştigat la categoria I cel mai mare premiu din istoria acestui joc în valoare de 50.096.011,76 de lei (peste 10,10 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la agenţia 76-081 din Bucureşti, Sectorul 6”, anunţă, duminică seară, Loteria Română.

Sursa citată a precizat că biletul a fost completat astfel: în zona A cu schema redusă cod 50, în zona B s-au jucat 7 numere şi în zona C, de asemenea, s-a jucat schema redusă cod 50, în total 67 de variante, pretul biletului fiind de 469,50 de lei.

”Pe lânga premiul de categoria I la Loto 6/49, s-au înregistrat şi 23 de câştiguri de categoria a III-a în valoare totală de 9.791,1 de lei şi 24 de câştiguri de categoria a IV-a în valoare totală de 720 de lei”, a mai transmis Loteria Română.

La tragerea Loto 5/40 s-a câştigat premiul la categoria a II-a în valoare de 91.177,20 de lei. Biletul norocos a fost jucat la o agenţie din Satu Mare.

La tragerea NOROC s-a câştigat un premiu la categoria a II -a în valoare de 289.288,44 de lei. Biletul norocos au fost jucat la o agenţie din Panciu, judeţul Vrancea. La acelaşi joc s-a câştigat şi premiul la categoria a III-aîin valoare de 57.970,80 de lei. Biletul norocos au fost jucat la o agentie din Galaţi.