Lista victimelor lui Putin este una foarte lungă. Aceasta cuprinde criticii și dușmanii liderului rus care ar fi fost uciși la comanda sa.Lista victimelor lui Putin și metodele prin care dictatorul de la Kremlin ar fi ales să își elimine adversarii sunt variate. De la o ceașcă cu ceai radioactiv sau alte forme de otrăvire, până la execuții prin împușcare, detenție îndelungată și chinuitoare, căderi misterioase de la ferestre sau de pe clădiri, toate acestea au revoltat opinia publică internațională, care a catalogat regimul de la Kremlin drept o dictatură. Lista victimelor lui Putin a fost întocmită de Business Insider.Evgheni PrigojinPrigojin, cunoscut ca fondatorul grupului de mercenari care a luptat alături de armata Rusiei în Ucraina și supranumit „bucătarul lui Putin”, s-a confruntat cu o dispută îndelungată cu conducerea militară a Rusiei. A culminat cu o revoltă deschisă la sfârșitul lunii iunie 2023.Chiar dacă aceasta a fost de scurtă durată, a fost considerată cea mai serioasă provocare pentru controlul pe care Putin îl deține asupra puterii de un sfert de secol.Prigojin a decedat într-un accident de avion exact două luni mai târziu. Kremlinul a negat anterior vehement ideea că acesta ar fi fost asasinat la ordinul lui Putin. Etichetând-o drept „o minciună absolută”. Liderul Kremlinului a sugerat în octombrie că prăbușirea a fost provocată de detonarea unor grenade de mână în interiorul avionului.În accident și-au pierdut viața alte nouă persoane: doi membri importanți ai grupului Wagner, patru gărzi de corp ale lui Prigojin și trei membri ai echipajului. Aceasta nu este însă prima dată când Kremlinul neagă orice implicare în eliminarea unui rival problematic.Lista victimelor lui Putin. Pavel AntovÎn decembrie 2022, în ziua de Crăciun, magnatul rus Pavel Antov, cunoscut și sub numele de „regele cârnaților”, ar fi căzut de la fereastra unui hotel din Rayagada, India. Totul la doar câteva zile după ce a împlinit 65 de ani.Politicianul și milionarul criticase pe WhatsApp războiul lui Putin cu Ucraina, după un atac cu rachete asupra Kievului. A șters rapid însă mesajul, susținând că a fost scris de altcineva, relata BBC la acea vreme.La momentul respectiv, autoritățile din India au declarat că afaceristul a căzut de pe acoperișul unui hotel. La scurt timp după decesul prietenului său cu care călătorea, Vladimir Bidanov, care a fost găsit și el decedat în aceeași locație din Rayagada.Conform acestor informații, cei doi au călătorit prin junglă și „au consumat o cantitate mare de alcool”. Antov era membru al partidului de guvernământ Rusia Unită, proprietarul unei companii de cârnați și președintele comitetului pentru agricultură și mediu din Vladimir, Rusia. Împreună cu Bidanov, Antov a călătorit în India pentru a explora zonele de junglă din statul Odisha din estul țării.Anchetatorii indieni au declarat pentru WSJ că vacanța a fost marcată de consumul excesiv de alcool, care a început în timpul călătoriilor cu avionul în țară și a continuat pe măsură ce vizitau zonele rurale. Bidanov, care împărțea o cameră cu Antov, a murit din cauza unui atac de cord în ziua aniversării lui Antov. Trupul său a fost incinerat a doua zi, iar Antov a fost vizibil afectat de pierderea prietenului său.La două zile după decesul prietenului său, un angajat al hotelului l-a observat pe Antov cum s-a ridicat brusc de la masă, ridicându-și pumnii în aer și îndreptându-se către acoperișul clădirii. Angajatul hotelului a alertat imediat colegii. Când aceștia au ajuns pe acoperiș, au descoperit trupul neînsuflețit al lui Antov în partea laterală a clădirii cu trei etaje.Ravil MaganovDirectorul Lukoil, Ravil Maganov, a criticat deschis invazia Rusiei în Ucraina, conform CNBC. La scurt timp după începerea războiului, compania petrolieră a solicitat „oprirea cât mai rapidă a conflictului armat”.Maganov, la fel ca Antov, a decedat după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova în septembrie 2022.Cu toate acestea, o declarație inițială a companiei Lukoil, care ulterior a fost retrasă, indica faptul că bărbatul în vârstă de 67 de ani a murit „în urma unei boli grave”.Lista victimelor lui Putin. Dan Rapoport
Omul de afaceri Dan Rapoport a fost descoperit fără viață în fața locuinței sale din Washington în august 2022. Rapoport era cunoscut ca un susținător al lui Alexei Navalnîi și un critic al invaziei Rusiei în Ucraina. A fost transportat la spital, unde a fost declarat decedat.Conform polițiștilor, în momentul în care a fost descoperit, Rapoport purta șlapi portocalii, o pălărie neagră. Avea asupra sa permisul de conducere și suma de 2.620 de dolari cash.În raportul poliției, consultat de Daily Beast, se menționează că autoritățile au fost solicitate în legătură cu o tentativă de sinucidere. (termen utilizat în jargonul poliției americane pentru a desemna o încercare de sinucidere prin aruncare de la înălțime).Cu toate acestea, soția lui Rapoport a respins ipoteza că acesta s-ar fi sinucis și a negat existența unui bilet de adio, teorie lansată inițial de presa rusă.„Nu a fost niciun bilet, nicio sinucidere, nicio călătorie la Londra, nicio plecare”, a spus Alena Rapoport pentru publicația RBC, potrivit Daily Beast.Dan Rapoport, un critic al războiului din Ucraina, s-a născut la Riga, Letonia, avea 52 de ani. Era om de afaceri și investitor. A deținut un club în Moscova și a fondat o firmă de consultanță în tehnologie pentru atragerea de investiții pentru start-up-uri din acest domeniu, denumită Rapoport Capital.Ivanka Trump, fiica fostului președinte Donald Trump, a locuit cu familia sa la Washington într-o locuință care îi aparținuse lui Dan Rapoport. Rapoport era un susținător al lui Alexei Navalnîi și un critic al războiului din Ucraina.Mihail LesinMinistrul rus al Presei, Mihail Lesin, a fost descoperit mort în noiembrie 2015 într-o cameră de hotel din Washington, după ce a suferit un „traumatism la cap”.Lesin, fondatorul rețelei de televiziune în limba engleză Russia Today (RT), plănuia să încheie un acord cu FBI. Asta pentru a se proteja de acuzațiile de corupție ce îi erau aduse, conform Daily Beast.Timp îndelungat, Lesin a fost un participant activ în viața politică a Rusiei. S-ar fi aflat la curent cu multe aspecte din culisele celor mai influenți și bogați oameni din țară.Boris NemțovUnul dintre cele mai mediatizateasasinate politice a fost cel al lui Boris Nemțov. Acesta a fost vicepremier în timpul lui Boris Elțîn. A fost cunoscut ca un politician popular și un critic vehement al lui Putin.Nemțov a fost împușcat într-o noapte friguroasă din 2015 în timp ce se plimba pe unul dintre celebrele poduri ale Moscovei, în apropierea Kremlinului, alături de o doamnă. Dintr-o mașină albă au fost trase mai multe focuri de armă în direcția sa.Patru gloanțe l-au lovit. Identitatea femeii, alături de care se afla Nemțov, nu a fost dezvăluită public.Moartea lui Boris Nemțov a provocat consternare în cancelariile occidentale. Președintele francez François Hollande și cancelarul german Angela Merkel au condamnat asasinatul de la Moscova la momentul respectiv.Uciderea politicianului rus a generat reacții și peste Ocean, în momentul în care președintele american de atunci, Barack Obama, a solicitat desfășurarea unei anchete transparente în Rusia.Lista victimelor lui Putin. Boris BerezovskyBoris Berezovsky a fost un oligarh rus care a fugit în Marea Britanie după o dispută cu Putin. El amenințase că va înlătura cu forța liderul de la Kremlin. A fost găsit mort în locuința sa din Berkshire în martie 2013, într-un caz aparent de sinucidere. Berezovsky era un prieten apropiat al lui Alexander Litvinenko, un disident rus care a murit la Londra în 2006, după ce a fost otrăvit cu poloniu. Litvinenko era un fost agent KGB care s-a răzvrătit împotriva Kremlinului și a fugit din Moscova. Din exil, a continuat să critice, până când a fost otrăvit cu un izotop radioactiv rar și a murit în chinuri cumplite.Serghei MagnițkiAvocatul și expertul în fiscalitate, Serghei Magnițki, a decedat în detenție în Moscova în 2009. Cu un an înainte, el a dezvăluit o fraudă de 230 de milioane de euro împotriva bugetului public, în care erau implicați oficiali ai Fiscului și ai Ministerului de Interne din Rusia. Magnițki a expus aceste fapte, dar a fost ulterior acuzat de autorități că ar fi comis el însuși frauda, fiind apoi arestat și închis.În închisoare, Serghei Magnițki a fost supus torturii până la moarte. William Browder, asociat american al avocatului rus, a adus în atenția publicului cazul lui Magnițki. Determinând astfel oficialii SUA să adopte o lege care să sancționeze oficialii din Moscova implicați în acte de corupție și încălcări ale drepturilor omului.Natalia EstemirovaNatalia Estemirova a fost o jurnalistă care, uneori, a colaborat cu Anna Politkovskaia. Ea se specializa în dezvăluirea încălcărilor drepturilor omului comise de Rusia în Cecenia.Estemirova a fost răpită în 2009 din fața casei sale. Ulterior a fost găsită împușcată în cap într-o pădure din apropiere.Până în prezent, nimeni nu a fost condamnat pentru uciderea ei.Stanislav Markelov și Anastasia BaburovaAvocatul specializat în drepturile omului Stanislav Markelov a reprezentat-o pe Anna Politkovskaia și pe alți jurnaliști care l-au criticat pe Putin. El a fost împușcat de un bărbat mascat, lângă Kremlin, în 2009.Jurnalista Anastasia Baburova, care se plimba cu el, a fost și ea împușcată când a încercat să-l ajute.Lista victimelor lui Putin. Aleksander Litvinenko
Unul dintre cele mai notorii asasinate din timpul erei lui Putin a avut loc în 2006, când a murit dezertorul Alexander Litvinenko.În noiembrie 2006, Aleksandr Litvinenko, fost agent al serviciilor secrete rusești, care fugise la Londra și colabora cu MI6.A decedat la câteva săptămâni după ce a fost otrăvit cu poloniu radioactiv. El l-a acuzat pe Vladimir Putin că ar fi ordonat asasinarea sa.„Puteţi reuşi să reduceţi la tăcere un om, dar nemulţumirea protestelor din întreaga lume vă va răsuna în urechi tot restul vieţii, domnule Putin”, a spus Litvinenko de pe patul de spital.Rusia a respins constant orice implicare în decesul fostului agent FSB.„El (Alexander Litvinenko – n.red.) era în stare să vorbească, a putut să spună că Putin este responsabil pentru moartea sa”, a declarat Marina Litvinenko, văduva sa.El era implicat în investigarea asasinării jurnalistei ruse Anna Politkovskaia prin împușcare, precum și a presupuselor legături ale serviciului rus de informații cu crima organizată.Înainte de a-și pierde viața, Litvinenko a dezvăluit jurnaliștilor că FSB continuă să producă otrăvuri într-o fabrică din perioada sovietică. O investigație britanică a concluzionat că Litvinenko a fost ucis de agenți ruși, cu aprobarea lui Putin.Anna PolitovskaiaAnna Politkovskaia, o jurnalistă de investigație la Novaia Gazeta și critică vehement a Kremlinului. în special a războiului sângeros din Cecenia și a liderului pro-Kremlin al acestei republici, Ramzan Kadîrov. A fost împușcată mortal în scara blocului în care locuia, pe data de 7 octombrie 2006.Acest asasinat a coincis cu ziua de naștere a președintelui Vladimir Putin. Cu un cinism înfiorător, Putin a declarat după moartea ei că „jurnaliștii ar trebui să știe, în orice caz, experții înțeleg foarte bine, că influența ei asupra vieții politice din Rusia a fost extrem de nesemnificativă”.Politkovskaia l-a acuzat pe Putin că a subminat democrația în Rusia, avertizând că „cei care îl critică sunt expuși riscului de a fi împușcați, otrăviți sau trimiși în judecată”.Ea a denunțat cruzimea războiului dus de Rusia în Cecenia. Inclusiv abuzurile trupelor rusești și ale liderului cecen susținut de Kremlin, Ramzan Kadîrov.Uciderea Annei Politkovskaia a generat un șoc în Rusia și în întreaga lume. Cadavrul jurnalistei a fost descoperit în fața liftului din blocul său din Moscova. Lângă corp a fost găsită arma crimei, un pistol Makarov și patru gloanțe. Ea a fost ucisă de un asasin plătit, însă mandantul crimei a rămas necunoscut până în prezent.În 2014, cinci bărbați au fost găsiți vinovați pentru organizarea, executarea sau participarea la asasinarea Annei Politkovskaia. Aceștia au fost condamnați la pedepse grele în închisoare.Serghei SkripalSkripal, un colonel din cadrul serviciilor militare de informații ruse GRU, a fost recrutat pentru a spiona în favoarea britanicilor în anii ’90. A fost judecat în Rusia în 2006, fiind găsit vinovat de divulgarea secretelor de stat, iar în 2010 a fost eliberat într-un schimb de spioni.El și fiica sa au fost găsiți în stare de inconștiență pe o bancă, în apropierea centrului orașului, după ce au fost într-un restaurant italian și într-un pub.Aproximativ 200 de militari, inclusiv trupe specializate în război chimic și decontaminare. Au fost desfășurați la Salisbury pentru a ajuta în ancheta poliției privind originea agentului neurotoxic și modul în care a fost administrat. Marea Britanie a acuzat serviciile secrete rusești, în timp ce Moscova a negat orice implicare.Lista victimelor lui Putin. Paul KlebnikovPaul Klebnikov a fost redactor-șef al ediției rusești a revistei Forbes. S-a remarcat prin articolele sale despre corupție și investigațiile asupra vieților oligarhilor. A fost ucis într-un atac armat în 2004, în timp ce se deplasa cu mașina, în ceea ce pare a fi fost un asasinat comandat, conform datelor Comisiei pentru Protecția Jurnaliștilor. Lista victimelor lui Putin. Serghei IușenkovSerghei Iușenkov a fost un politician rus care a încercat să susțină teoria conform căreia statul rus se află în spatele atentatului cu bombă asupra unui bloc de apartamente.A fost împușcat mortal în 2003, printr-un singur foc de armă în piept. La scurt timp după ce organizația sa politică, Rusia Liberală, fusese înregistrată ca partid de către Ministerul Justiției, conform relatărilor BBC.