În primul său discurs public din 2024, pe 22 ianuarie, Klaus Iohannis a trecut în revistă vizitele efectuate în anul precedent în Asia, Africa şi America de Sud, subliniind totodată importanţa strategică a acestora.

Klaus Iohannis: În timp ce enumera obiectivele României atinse pe continentul sud-american, şeful statului a pronunţat „kile” în loc de „Chile”. Declaraţiile lui Iohannis vin şi pe fondul nemulţumirilor născute în spaţiul public de absenţa acestuia, ultima sa apariţie publică având loc pe 18 decembrie, cu mai mult de o lună în urmă.

„În 2024, România vizează intensificarea colaborării cu Africa și continuarea programelor destinate partenerilor africani, cu accent pe educație și transferul de expertiză. În aceeași logică s-au înscris și vizitele din aprilie 2023 din America Latină, în Brazilia, Chile și Argentina, ocazie cu care am reafirmat interesul României, dar și al Uniunii Europene, de a dezvolta dialogul politic la nivel înalt.

Am convenit cu președinții statelor vizitate din Africa, America Latină și Asia să extindem relațiile bilaterale în sferele tradiționale ale comerțului, investițiilor, dar și să le diversificăm în domenii de maximă actualitate precum schimbări climatice, tranziție verde și digitalizare.”, a declarat Klaus Iohannis.

În aceeaşi zi în care Klaus Iohannis a apărut pentru prima dată în public, după mai bine de o lună, Administraţia Prezidenţială a emis un comunicat sfidător, susţinând că, timp de aproape zece ani, de când a preluat funcţia de preşedinte, şeful statului nu a avut nici măcar o zi de concediu de odihnă, „în sensul noțiunii definite de legislația muncii”.

Practic, Administraţia prezidenţială îşi bazează afirmaţia pe faptul că preşedintele nu are un angajator căruia să-i solicite concediu de odihnă, iar acesta să-i fie aprobat, astfel încât se consideră că a muncit în fiecare zi din cei zece ani de când a preluat funcţia.